Au dreptate londonezii

Cerșetorii români din Londra există, o spune presa britanică, îi putem vedea și noi, nu este o invazie, dar nici o invenție, un complot contra imaginii României. Generalizarea la întreaga comunitate este o greșeală, dar asta e altă mâncare de pește.

Referitor strict la cele mai recente știri despre cerșetori apărute în presa britanică, Ministerul Afacerilor Externe a precizat, pentru Mediafax, că articolul publicat de London Evening Standard despre cerșetorii români din centrul Londrei “reia știri apărute în presa britanică în perioada 23-24 aprilie 2012”. Păi le reia pentru că personajele sunt tot acolo. S-au mutat de la Marble Arch în Park Lane.

Imediat după ce au apărut acele știri, la sediul Consiliului Local Westminster, a avut loc o reuniune pe această temă cu poliția, câteva ong-uri și reprezentanți ai Ambasadei. Autoritățile britanice și-au exprimat preocuparea față de proliferarea, odată cu apropierea perioadei de desfășurare a Jocurilor Olimpice, a cazurilor în care persoane de origine română dorm pe străzi, practică cerșetoria și mici infracțiuni.

Ce rezultate a avut întâlnirea? S-a hotărât intensificarea cooperării polițienești. Apoi, potrivit comunicatului MAE, “pentru reducerea și prevenirea cazurilor în care cetățenii români ajung să doarmă pe străzi, în lipsa concretizării unui loc de muncă în Marea Britanie, Ambasada României la Londra a declanșat o campanie de informare, constând în publicarea pe website a informațiilor privind condițiile de accedere la un loc de muncă pe teritoriul britanic (informații similare fiind diseminate și de structurile teritoriale ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale)”.

MAE mai precizează că “avertizări cu privire la riscurile deplasării fără mijloace de întreținere în străinătate sunt adresate permanent cetățenilor români, atât prin informații actualizate și postate pe site-ul MAE și al ambasadelor, prin comunicate dedicate, cât și pe site-urile instituțiilor de resort, recomandându-li-se evitarea părăsirii României fără un angajament concret în țara de destinație”.

Nu știm dacă să râdem sau să plângem. Adică cerșetorii, înainte să plece la Londra, intră pe site-ul MAE, citesc și se răzgândesc. Își dau seama că n-au loc de muncă și nu mai pleacă? Este o abordare cel puțin puerilă. MAE ar fi trebuit să condamne faptele cerșetorilor și hoților și să ceară poliției să aplice legea. Directiva europeană spune că un cetățean comunitar poate fi expulzat pe motive de ordine publică.

Să nu ne mai plângem de imaginea românilor în străinătate, dacă nu suntem în stare să spunem lucrurilor pe nume. Acele persoane nu au venit la muncă, ci la cerșit și la furat. E treaba poliției engleze să facă curățenie, dacă e nevoie, chiar cu forța.

Sorin Cehan

[email protected]

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PiLON premiată de British Safety Council

Lucian Bute, prestaţie sub aşteptări la Nottingham. Froch l-a făcut KO pe român