Orfanii Brexitului, șantajul cu lucrătorii comunitari după divorțul Londrei de UE

Written by RedactiaZW

Sorin Cehan

Miercuri 29 martie, Theresa May i-a trimis o scrisoare de Adio de șase pagini președintelui Consiliului European, Donald Tusk, declanșând divorțul Marii Britanii de Uniunea Europeană. Cum se întâmplă în astfel de cazuri, urmează partajul și împărțirea copiilor. Trist e că nimeni nu-i vrea pe copii, îi numesc așa pe cetățenii europeni rămași după divorț în casa cu Union Jack la poartă. Nici Marea Britanie, nici țările lor. Au rămas orfani de ambii părinți.

Plecați de acasă de foame – aici unii vor strâmba din nas, dar tot foame e lipsa de perspective profesionale sau lipsa unui mediu decent de trai – în Marea Britanie s-au instalat peste trei milioane de cetățeni comunitari, adică aproape un milion de polonezi, 300 de mii de irlandezi, 250 de mii de români (date ONS) și alții ca ei. Acum, la divorț, Londra ar vrea să-i dea afară sau cel puțin să le mai taie din nas și din drepturi, ca să le mai taie elanul și celor care ar pofti să mai vină.

Li s-a dat de înțeles de la început că nu sunt chiar bineveniți în Marea Britanie, au fost priviți ca un rău necesar, pentru că ocupau locurile de muncă pe care nimeni nu le vrea, rupere de spate pe șantiere și pe câmpuri, sau intoxicare la feminin cu produse de curățenie prin casele doamnelor britanice. Țările lor le-au făcut vânt să plece mai cu viteză, să trimită bani și să scadă presiunea pe rata șomajului. Acum, mama naturală, patria mumă, se ceartă cu părintele adoptiv să îi mai țină și să nu le taie din rații, mimând interesul național.

Pe 29 mai a început partajul care va dura doi ani. Negociatorii vor trata acorduri despre comerț, apărare, finanțe și alte lucruri grave și vor juca în pauze ping-pong cu orfanii – „ți-i dau afară”, „ține-i bine” și vor intra în cântar și pensionarii britanici care își încălzesc oasele ieftin pe plajele însorite ale Spaniei. Pe de o parte, milioane de cetățeni UE în UK, pe de altă parte, un milion de britanici stabiliți în UE, în special în Spania, dar și în Irlanda, Franța, Germania sau Italia.

Marea Britanie pleacă după 44 de ani și Comisia Europeană vrea din partaj 60 de miliarde de euro. Partea adversă vrea să plece fără să plătească și s-ar putea să scoată copiii pe fereastră, amenințând că îi aruncă în gol dacă i se mai cer bani.

Dar și dacă rămân, orfanii Brexitului vor trăi un coșmar birocratic. Dacă statutul de cetățeni UE le-a simplificat enorm viața, față de semenii extracomunitari care sosesc numai cu vize, acum birocrații se răzbună. Pun condiții atât de crunte încât mulți vor pleca singuri.

Astfel, pentru a li se permite să rămână, cetățenii UE trebuie să obțină certificatul de rezidență permanentă. Două treimi din cei 3 milioane ar trebui să se califice pentru această calitate, dar vor trebui să completeze un formular de 85 de pagini și să dovedească faptul că au fost rezidenți neîntrerupt în ultimii cinci ani înainte de Brexit. Vor trebui să depună documente despre toate ieșirile și intrările din țară, iar pentru perioada cât nu au muncit, să demonstreze că au avut asigurare medicală completă (comprehensive sickness insurance). La depunere, pașaportul rămâne la Home Office, până la procesarea cererii.

În șase luni de la Brexit, au fost depuse 135.000 de cereri de rezidență permanentă. La ritmul actual de procesare, prelucrarea acestor cereri va dura 140 de ani. Multe alte cereri vor mai sosi. Este greu de crezut că va renunța cineva la șantajul cu copiii. Britanicii vor amenința cu asfixia birocratică, țările de origine vor răcni despre drepturile omului. Cei care vor avea de suferit vor fi ei, milioanele de lucrători onești, prinși la mijloc în această despărțire fără lacrimi.

 
banner-ziar

About the author

RedactiaZW