A părăsit Poliţia Română şi ţara, sufocat de sistem: „Îmi ajunsese cuţitul la os”

Gălăţeanul Eugen Stoica a decis să părăsească Poliţia Română şi, în acelaşi timp, ţara faţă de care şi-a făcut datoria aproape 20 de ani, sufocat de sistem şi de sărăcie: “Nu mai rămâneam cu nimic din salariu, după ce îmi achitam facturile şi datoriile la bănci. Îmi ajunsese cuţitul la os, spune el pentru viata-libera.ro

Fostul membru al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Galaţi, pregătit şi certificat FBI, Secret Service sau Departamentul de Stat, şi-a început noua viaţă în Canada ca muncitor la o fabrică de ciocolată.

“Şefa departamentului de resurse umane din Poliţia Federală din Ottawa mi-a spus că pot fi poliţist acolo, mai ales datorită experienţei în Poliţie şi pregătirii, dar că pentru asta va trebui să merg în Canada, să iau orice job, să îmi depun dosarul de emigrare, să devin rezident permanent. Poliţist federal voi putea fi doar după ce obţin cetăţenia”.

Citiţi tot interviul pe: Viata-libera.ro



Foto: Viata-libera.ro

CITITI MAI MULT:

Fost tenisman și jurnalist sportiv, Mihai Rusu vrea să îi reprezinte pe românii din diaspora în parlament

Românii din diaspora ies în stradă. Protest la Viena împotriva taxelor exagerate și a serviciilor consulare deficitare

Un român, ajutor de şerif în SUA, vrea să se întoarcă în ţară ca să schimbe sistemul

Secretar de stat în Guvernul Cioloș, aprecieri urechiste: „Românii din UK nu trimit acasă sume deosebite”

Mesajul emoţionant al unei românce din UK: „suntem dezrădăcinaţi… nu vom mai fi niciodată acasă”

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cântărețul american Bob Dylan a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Mircea Cărtărescu, supărat

Ţara paradoxurilor: românii sunt campioni la creștere economică, dar și primii la sărăcie