Aderarea României și Bulgariei la Schengen – risc de creștere a infracționalității



Eliminarea vizelor Schengen pentru România și Bulgaria este considerată ca un factor potențial de creștere a infracționalității, conform Europol.

”Accesul posibil al României şi Bulgariei la zona Schengen riscă să crească presiunea asupra frontierei greco-turce, iar coasta bulgară la Marea Neagră riscă să devină o ţintă a imigraţiei ilegale”, a declarat recent Dominique Nollet, comandantul Unităţii de Analize din cadrul Europol.

Acesta a apreciat că grupările infracţionale albanofone, turce şi provenind din fosta Uniune Sovietică “ar putea exploata aderarea Bulgariei şi României la Schengen, dar şi eliminarea obligativităţii vizelor pentru ţările din Balcanii Occidentali”. Ridicarea vizelor Schengen pentru români și bulgari ar permite ucrainienilor și românilor din Republica Moldova o mai mare libertate de circulație și ar duce către creșterea infracționalității, a apreciat oficialul citat.

Balcanii au devenit regiunea europeană cu “cea mai mare expansiune în ultimii ani”, în materie de trafic de droguri, contrabandă şi trafic cu fiinţe umane, potrivit unui raport recent al Europol, dar aderarea Bulgariei şi României la Schengen “nu trebuie să sperie pe nimeni”, a subliniat reprezentantul Europol. El a insistat asupra necesităţii de a se lua “măsuri adecvate” din timp.

Olanda, Franţa şi Germania şi-au exprimat rezervele privind o aderare rapidă a României și Bulgariei la zona Schengen. Pentru integrarea oricărei noi țări este necesară unanimitatea țărilor membre ale spaţiului Schengen.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Filme românești la Festivalul Open City din Bloomsbury

Atac brutal asupra unor muncitori români din Republica Cehă – rasiştii au crezut că sunt romi