Amendă imensă pentru o cerșetoare din România. Ce a determinat autoritățile să aplice o astfel de pedeapsă?

O cerșetoare originară din România a primit 38.000 de euro amendă, în Austria. Motivul pentru care autoritățile din Vorarlberg, un oraș austriac, au aplicat această măsură drastică este acela că femeia cerșește însoțită de un copil, lucru interzis în localitatea respectivă.

Mihaela Cristea, care cerșește pe străzile din Vorarlberg, Austria, a declarat că amenda este „ilegală” și nerealistă.

„A existat un acord unanim din partea tuturor partidelor parlamentare din Vorarlberg care interzice cerșetoria alături de copii mici”, a declarat Erich Schwärzler (ÖVP), șef al autorității locale.

Acesta a mai spus că este „important și corect” să se stabilească limite pentru cei care continuă să încalce legea și să își folosească proprii copii la cerșit.

Avocatul Mihaelei Cristea spune însă că este nerealist ca cineva care câștigă 200 de euro pe lună să își poată permite să plătească o amendă de 38.000 de euro. Anton Schaefer susține că o astfel de pedeapsă este „absolut disproporționată și, de asemenea, ilegală”.

Cristea a spus că are cinci copii, nu are de lucru și doarme în stradă. „Câștig între 20 și 30 de euro pe zi și cea mai mare partea a banilor o trimit către copiii mei din România”, a spus ea.

Schaefer susține că amenda foarte mare este folosită de autoritățile locale pentru a îi speria și îndepărta pe cerșetori.

Reprezentantul autorității locale nu a negat acest lucru. „Nu dorim cerșetorie organizată și nici oameni care să vină în țara noastră și să nu respecte legea”, a declarat Erich Schwärzler.

Reprezentantul partidului Verzilor din Vorarlberg, Nina Tomaselli, a criticat, la rândul ei, amenda și a făcut un apel la rațiune cărte aleșii locali.

 

În cazul în care Cristea va obține anularea amenzii în instanță, atunci legalitatea interzicerii cerșetoriei în Vorarlberg ar putea fi pusă sun semul întrebării, iar interdicția ar putea să pice, a mai declarat Schaefer.

Daily Mail: Vine vara, apar românii fără adăpost în centrul Londrei

Și-au vândut fata pentru whisky, oi și un porc. Explicația: ”Așa e tradiția la noi!”

Cerșetoarele din Spania despre scandalul cu suporterii olandezi: „Vrem să fim umilite așa în fiecare zi!”

Cerşetoarea română pe care au urinat suporterii cehi: «Vin de la Sibiu, acolo nu se mai poate trăi»

Daily Express: ”Londra se umple de cerșetori, hoți și prostitutate din România”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministerul Afacerilor Externe face angajări. Vezi ce posturi sunt disponibile!

Ambasada României la Londra: Donați pentru „Cumințenia pământului”