Carnagiu în Ungaria: 14 români și-au pierdut viața



14 români au murit în urma unui accident care a avut loc duminică noaptea în Ungaria, foarte aproape de frontiera cu România, între un TIR şi un microbuz care se întorcea din Spania.

Accidentul s-a produs pe autostradă, în jurul orei 23.30, la jumătatea distanţei dintre localităţile Mako şi Szeged, când, potrivit primelor cercetări, un autotren a rupt parapetul şi a intrat pe contrasens, lovind în plin microbuzul. 14 români din microbuz, printre care și doi copii, de 7 și 14 ani au murit pe loc.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei maghiare Szabolcs Szenti a declarat că accidentul a fost provocat de de camionul care transporta lemne în Germania. Se pare că șoferul acestuia a adormit la volan. Microbuzul venea de la Valencia și se îndrepta spre București.

Potrivit Adevarul, care citează, autoritățile maghiare, se pare că acesta circula ilegal, autovehiculul având o capacitate de 8 plus 1, iar acesta transporta 15 oameni.

Consulul general al României în Ungaria, Răzvan Ciolca, s-a declarat îngrozit de imaginile teribilului accident. „Aşa ceva nu am mai văzut, imaginea e infioratoare! Am văzut multe accidente, dar imaginea asta e greu să o mai uiţi. Majoritatea accidentelor se produc din cauza oboselii la volan. Şoferii români, în momentul în care se îndreaptă spre casă şi ajung la Szeged, nu se opresc să se odihnească. În foarte puţine cazuri se respectă timpii de odihnă. Victimele accidentului sunt din zona de sud a ţării, în apropiere de Bucureşti, şi au în jur de 40 de ani“, a spus Răzvan Ciolca pentru un post de televiziune.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

29 octombrie 2011

Între cărți de studiu și cărți de joc