Deputatul Aurelian Mihai a intrat în a șasea zi de grevă a foamei. „Taxele reduse, ordine în consulate şi morţii acasă!”

Stimaţi compatrioţi, noul început de săptămână mă găseşteîncă în clădirea Parlamentului, încă în greva foamei, în a 6-a zi. După cum am informat în mass-media, în conferinţa de presă care a avut loc la Palatul Parlamentului ziua imediat următoare declarării protestului, am iniţiat acest demers în speranţa ca instituţiile statului român, stat al cărui demnitar sunt, stat european şi aflându-ne la începutul unui noul secol al modernităţii, ca aceste instituţii sa-si demonstreze din plin utilitatea în beneficial real al naţiunii pe care o reprezintă.



Mărturisesc faptul că în tot acest timp, asupra problemelor care ne apasă, dar şi asupra stării de sănătate, am fost vizitat şi contactat de către o parte dintre colegii deputaţi, senatori, iar serviciul de asistenţă aflat în instituţie a funcţionat ireprosabil în ceea ce mă priveşte.

Din partea dvs. a cetăţenilor români care vă aflaţi în afara ţării, am primit numeroasemesaje de solidaritate pentru cauza purtată, apeluri telefonice, chiar şi vizite în locul de unde scriu, Camera Deputaţilor, Comisia pentru Comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Mă aşteptam ca şi dvs. ca până în acest moment, cum poate ar fi fost normal, Guvernul statului sa işi manifeste disponibilitatea asupra unui dialog axat pe rezolvarea problemelor semnalate atât la începutul protestului, cât şi a celorlalte probleme de interes comun, fie că acestea vizează problemele diasporei sau chiar existente în România, multe dintre cele de aici atingându-ne în mod direct.

Reiterez că a fost, este şi întodeauna va fi nevoie de un dialog între reprezentanţii puterii legislative, executive şi cetăţeni cu privire la găsirea de soluţii şi implementarea celor mai multe dintre recomandarile primate din partea cetăţenilor, a reprezentanţilor săi din Legislativ.

Consider o eroare lipsa de reacţie a celor însărcinaţi din arcul guvernamental în a căror sarcină intră în mod direct problematica diasporei. Constat ca şi dvs. umilinţa aşteptării unui semnal de dispoziţie la dialog între Guvern şi reprezentantul sau cu toţi reprezentanţii alesi în mod direct de către cetăţenii colegiului 1 circumscripţia 43 Diaspora, inclusiv datorită neschiţării a unui minim gest din partea Guvernului de a transmite românilor din diaspora hotărârea din partea dumnealor a dorinţei de a regla situaţia gravă din sânul comunităţilor cetăţenilor noştrii existente in afara ţării semnalată atât de mine cât şi de românii din diaspora în numeroase ocazii.

Nu voi abdica de la principiile asumate care m-au determinat să protestez vehement împotriva ignoranţei realităţii departe de casă, la fel cum nu voi înceta să solicit din partea colegilor parlamentari şi a Guvernului,implicare masivă şi rezultate în beneficiul cetăţenilor români aflaţi departe sau foarte departe de patria lor.

Fie că discutăm despre taxele consulare exagerat de ridicate, de situatia existentă în consulate, de lipsa personalului, de nemodernizarea acestora, de lipsa în multe dintre locuri unde se află români care percep lipsa reprezentanţelor statului acolo unde este nevoie ca pe o sfidare tocmai din partea celor care ar trebui sa îi ocroteasca indiferent unde s-ar afla, fie ca atacăm problema sensibilă a repatrierii copiilor României morţi in străinătate, ale caror corpuri zac in morgile din toată lumea, de lipsa unităţilor de invătământ pentru copii români în limba română, sau de lipsa sprijinului consistent cum ar fi normal pentru parohiile şi bisericile românilor indiferent de tradiţia creştină practicata, locaţii care în majoritatea cazurilor pe lângă misiunea de credinţă ţin de multe ori loc de şcoală, refugiu, punct informative, sprijin pentru repatrierea morţilor, crearea de locuri de munca acasa, unde este nevoie, transformarea administrativă, economică şi fiscală în ţară, investiţii serioase in educaţie şi sănătate, protecţia bătrânilor etc., fie că invocăm lipsa reformelor în România pentru a încuraja întoarcerea acasă a celor mai mulţi dintre noi şi îmbunătăţirea nivelului de trai în rândul celor din ţară, nu avem decât să depaşim cu toţii stadiul de resemnare şi de a ne regăsi ca români si cetăţeni europeni, capabili de a determina transformarea aşa cum ne-o dorim îm România şi în afara ei pentru noi, pentru fii şi fiicele acestui neam.

Dacă decidenţii politici, Guvernul nu sunt în stare să ne audă, să ne asculte, apoi să înţeleagă că a trecut timpul disimulării interesului faţă de cetăţeni şi ca dumnealor sunt in mare întârziere în raport cu aşteptările pe care le avem, ar fi bine să aleagă deja, între schimbarea urgentă a modului de “operare” şi renunţare la spaţiul pe care îl ocupă în cadrul societăţii aflate încă prea departe de stadiul în care dorim cu toţii să-l atingem.

Asadar, voi parcurge în continuare drumul pe care l-am ales protestând şi neobosind în a cere respectarea drepturilor cetăţenilor şi exercitarea cum se cuvine a obligaţiilor guvernanţilor. Taxele reduse, ordine în consulate şi morţii acasă!!!!

Cu stima
Aurelian Mihai, deputat diaspora

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Weekend românesc la Muzeul Horniman, în perioada 3-5 octombrie. Invitați speciali: Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini

Doi români, prinși de polițiști după ce au comis mai multe furturi: „Vrem acasă!”