Fostul ministru al Diasporei, Maria Ligor, va da explicații în fața deputaților din Comisia pentru românii din afara granițelor

Fostul ministru delegat pentru diaspora, Maria Ligor, este chemată să dea explicații în fața Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a Camerei Deputații, cu privire la neregulile semnalate de mai multe organizații.

Ședința va avea loc în 30 ianuarie, informează Mediafax.

maria-ligor



Maria Ligor este acuzată că ar fi semnat finanţarea a 14 proiecte, fără să respecte o serie de aspecte cuprinse în ghidul de finanţare.

„În calitate de deputat ales pentru românii din străinătate, am obligaţia să verific orice derapaj. Am fost atenţionat că doamna fost ministru ar fi favorizat anumite organizaţii în detrimentul altora. Pe cale de consecinţă firească, am invitat-o să dea explicaţii. Finanţările trebuie făcute obiectiv.

Organizaţiile şi presa din diaspora contribuie în mod decisiv la promovarea şi conservarea limbii, culturii şi tradiţiilor româneşti peste hotare, iar atunci când au nevoie de ajutor din partea statului român, nu trebuie să existe niciun fel de discriminare. Voi face tot ce îmi sta în putere pentru ca viitoarele proiecte finanţate să fie în favoarea tuturor românilor, nu a unei clientele abonate an de an la banii publici în mod nejustificat”, a explicat Doru Coliu (PMP), membru al comisiei menționate.

Deputatul Coliu a anunțat, într-un comunicat de presă distribuit duminică, 15 ianuarie, că a sesizat comisia, în urma unor articole apărute în publicații UJRP, printre care și Ziarul Românesc, despre activitatea ministrului Maria Ligor.

„Ca urmare a mai multor articole apărute în mai multe publicații membre ale Uniunii Jurnaliștilor Români de Pretutindeni în care au fost prezentate unele nereguli apărute la Departamentul pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, actual Minister al Românilor de Pretutindeni, Deputatul de Diaspora Doru Coliu, va sesiza Comisia pentru românii din afara graniţelor țării din Camera Deputaților pentru audierea fostului Ministru Delegat al DRRP, Maria Ligor”, a scris Coliu în comunicatul de presă.

Dezastru la Departamentul Românilor de Pretutindeni. Fostul ministru tehnocrat Maria Ligor a aprobat proiecte care nu îndeplineau condițiile legale

Libertatea de expresie se oprește la ușa ambasadei. Mihalache: „Sunt unii (jurnaliști – n. red) care la întâlnirile cu mine nu vor mai fi invitați”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Condamnat pentru tentativă de omor în România, vine în Marea Britanie și agresează sexual o elevă de 12 ani

Curtea Supremă din Marea Britanie decide pe 24 ianuarie cine declanșează Brexit