Ministrul de Finanţe român despre confiscarea banilor trimiși din diaspora: „E o minciună!”

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, îi acuză de minciună pe cei care spun că statul va confisca sumele mai mari de 2000 de euro trimise din străinătate. Acesta a declarat luni că proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului reprezintă o transpunere a unei directive europene, subliniind, totodată, că statul nu doreşte să confişte sumele de peste 2.000 de euro, trimise din diaspora, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public.

“V-aş ruga să discutaţi cu preşedintele Oficiului Naţional pentru Prevenirea Spălării Banilor, dar pot să vă spun un lucru: ceea ce am auzit în weekend că statul doreşte să confişte sumele care trec de 2.000 de euro este o minciună cum nu mi-am închipuit că poată să vină din partea unui politician. Nimeni din partea statului nu are o astfel de abordare. Este vorba de transpunerea unei directive. Sunt discuţii, au fost discuţii şi probabil că vor fi discuţii în continuare şi în Parlament, aici unde va ajunge proiectul de lege, pentru transpunerea acelei directive, vizavi de plafon. Atât! În rest, ceea ce aţi auzit în spaţiul public este doar minciună”, a precizat el, la Palatul Parlamentului.




Ministrul a menţionat că un astfel de proiect era obligatoriu, pentru că România a depăşit cu un an termenul pentru transpunerea directivei europene.

“Suntem ultimul stat care nu a transpus acest act normativ şi, ştiţi foarte bine, vor fi penalităţi destul de mari pe zi, bani pe care nu are sens să îi plătim nejustificat. Dar, în rest, tot acest subiect că cineva cere informaţii suplimentare nu este adevărat. Oamenii nu trimit alte informaţii decât cele pe care le trimiteau până în prezent. Doar acele structuri prin care se transferă bani în ţară raportează la Oficiul Naţional pentru Prevenirea Spălării Banilor anumite informaţii pe care aceştia le prelucrează în vederea prevenirii, stopării şi combaterii faptelor de terorism”, a mai spus el.

Pe 2 iunie, senatorul PNL Florin Cîţu a criticat, într-o postare pe Facebook, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB ) anunţa joia trecută că a promovat proiectul de lege care asigură transpunerea obligatorie în legislaţia internă a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau a finanţării terorismului.

ONPCSB preciza că la nivelul UE a fost adoptat Regulamentul 2015/847, care instituie în sarcina prestatorilor de servicii de plată implicaţi în lanţul de transfer de fonduri obligaţia de Customer Due Diligence (CDD) – Identificarea Clientului, pentru fondurile transferate care depăşesc suma de 1.000 euro sau echivalent (regulamentele UE având un caracter obligatoriu pentru toate statele membre).

Conform ONPCSB, în proiectul de lege care urmează a fi trimis Parlamentului plafonul pentru fondurile transferate a fost stabilit la 2.000 de euro.

“Persoana ordonator/beneficiar al transferului nu are altă obligaţie decât aceea de furnizare a datelor de identitate, respectiv doar informaţiile uzuale pe care orice cetăţean le furnizează atunci când solicită, spre exemplu, un serviciu bancar sau un serviciu al unei alte instituţii financiare”, menţionează ONPCSB, citat de Agerpres.

Trimiteți familiilor din țară mai mult de 1.000 de euro? Puteți fi suspectați de spălare de bani. Proiect de lege

Nu ai documente justificative, statul îți confiscă banii pe care îi trimiți în țară. Senator PNL: „Toți românii care trimit bani acasă sunt considerați infractori”