Senatorul PNL Badea, despre atacul împotriva sa: „Nu răspund la scrisori nesemnate”

Contactat telefonic de Gazeta Românească din Italia, senatorul Viorel Badea a declarat: „Nu răspund la scrisori nesemnate, trimise de persoane care nu au curajul să-și asume acuzațiile. A nu semna un asemenea document, răspunde de fapt acuzațiilor: sunt false. În privința celor 7 contestații aflate la Curtea de Arbitraj, aștept soluționarea lor. În rest, ne vedem de activitatea politică în continuare, așa mi se pare normal.”, a completat el.



Valentin Făgărășanu, președintele PNL Italia, a precizat următoarele: ”Am citit și am auzit tot felul de comentarii legate de aceste subiecte. Concluzia este una singură, este de fapt un apel pe care îl fac tuturor colegilor de partid: haideți să punem mâna și să facem ceva pentru organizația și partidul în care ne-am înscris de bună-voie, în care credem și prin intermediul cărora ne-am luat obligația să ajutăm românii din străinătate. Cei care contestă sunt cei care nu au făcut aproape nimic pentru organizații și asta ar trebui să dea de gândit. Eu spun că avem o carte de vizită în funcție de ceea ce facem concret, nu după cât de certăreți suntem.”

Referitor la acuzațiile aduse de „pesedizarea” organizației, Valentin Făgărășanu ne-a declarat: „Numirea secretarului Mihai Barbu este o decizie pe care domnul senator Badea și-o asumă. În cazul unui faliment, dumnealui va trebui să răspundă. Dar, mai adaug că domnul Badea este singurul parlamentar român de diaspora care s-a implicat total în soluționarea problemelor cu care ne confruntăm noi, cei plecați de acasă. Cum poți să spui că unul dintre promotorii fenomenului Piata Universității dorește pesedizarea organizației PNL Diaspora. Este absurd. Nimeni dintre șefii organizațiilor PNL Diaspora nu susține afirmațiile din textul nesemnat transmis către anumite site-uri de presă din Diaspora. Este o intoxicare sinistră.”

Un material distribuit zilele acestea pe rețeaua de socializare Facebook îl acuză pe senatorul Viorel Badea, președinte PNL Diaspora, că a adus în organizație foști membri marcanți ai PSD. Astfel, unul dintre cei menționați este Mihai Sabaila Petre, președinte contestat al PNL Spania, numit în urmă cu ceva timp vicepreședinte al PSD Spania.

Aceeași problemă ar fi, potrivit celor care au scris rândurile respective, și cu secretarul general al PNL Disapora, Mihai Barbu (foto2) , fost lider al PSD Voluntari. Acesta este acuzat chiar că are o relație foarte bună cu creatorul PSD, fostul președinte Ion Iliescu. Despre Barbu se spune că a fost „impus organizației Diaspora” de președintele Viorel Badea, „la ultima ședință si cu un cvorum desenat pe hârtie”.

Tot articolul în Gazeta Românească.

Scandal în PNL Diaspora. Senatorul Viorel Badea, acuzat că pesedizează partidul. I se cere demisia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Hemel Hempstead. A vrut să își răpească fosta iubită. Român condamnat

Un imam din Marea Britanie propovăduia martirajul în fața copiilor: „Fiți pregătiți să vărsați sânge și să vă vărsați sângele”