in

Cameron: „23 iunie este o zi decisivă. Nu mai există cale de întoarcere”

Marea Britanie nu va organiza un al doilea referendum cu privire la apartenența sa la Uniunea Europeană dacă rezultatul consultării din 23 iunie va fi unul strâns, a declarat marți prim-ministrul David Cameron, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

 

Cu mai puțin de șase săptămâni înaintea datei referendumului, sondajele de opinie indică rezultate contradictorii cu privire la opțiunile alegătorilor, unele anticipând un rezultat pe muchie de cuțit.

Într-un interviu apărut marți, 17 mai, în cotidianul Daily Mirror, liderul Partidului pentru Independența Marii Britanii (UKIP, anti-UE), Nigel Farage, a declarat că, dacă rezultatul va fi favorabil rămânerii în UE, cu un scor strâns de 52%-48%, dezbaterea va echivala cu o ‘afacere neterminată‘.



‘În cazul în care campania pentru rămânere (în UE) va câștiga cu două treimi la o treime, aceasta va pune capăt‘ dezbaterii, a punctat Farage.

Solicitat de un reporter să comenteze afirmațiile liderului UKIP, premierul Cameron a replicat că acestea arată că susținătorii ieșirii din UE se îndreaptă spre eșec.

‘Cred că, atunci când oamenii încep să vorbească despre un al doilea referendum înainte chiar ca primul să fi avut loc, aceasta demonstrează în mod clar că pierd disputa‘, a afirmat Cameron, cu ocazia unui eveniment găzduit de Forumul Economic Mondial (WEF).

 

‘O spun cât se poate de clar: un referendum este un referendum, se întâmplă o dată într-o generație, este o oportunitate unică în viață’, a adăugat premierul, subliniind că ‘nu poți avea referendumuri la nesfârșit’.

Cameron face declarații uluitoare: Europa, în pericol de RĂZBOI!

Europenii din Londra, protest la ușa lui Cameron: „Vrem drept de vot la referendum”

Barack Obama vizitează Marea Britanie. Președintele SUA preocupat de Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mai mulți oameni de afaceri britanici cer ieșirea din UE. „O să fie mai multe locuri de muncă”

Fost ministru român de Externe, atac la Sadiq Khan: «un prim pas către instaurarea unei dictaturi „cu ajutorul islamic”»