in

Crin Antonescu s-a întâlnit cu Nick Clegg



Preşedintele PNL Crin Antonescu s-a întâlnit, joi 22 septembrie, la Londra cu vicepremierul Marii Britanii, Nick Clegg, care este şi lider al Partidului Liberal Democrat. În cadrul întrevederii cei doi subliniat necesitatea eficientizării relaţiilor bilaterale dintre România şi Marea Britanie.

De asemenea, Crin Antonescu şi Nick Clegg au discutat şi despre nevoia de a implementa politicile liberale cu atât mai mult cu în prezent Europa trece printr-o dificilă din punct de vedere financiar. Totodată, Crin Antonescu a ţinut să îi transmită vicepremierului Marii Britanii că scopul înfiinţării Uniunii Social Liberale (USL) a fost de a reprezenta o alternativă la actuala Putere şi de a scoate ţara din impas.

“Cred că acum mai mult decât oricând, un parteneriat aprofundat cu Marea Britanie este extrem de important. Iar pentru a recâştiga încrederea partenerilor europeni, România trebuie să dovedească faptul că are lideri cu credibilitate, dar şi resursele necesare.

De aceea, am adus în discuţie faptul că Uniunea Social Liberală are un program concret de guvernare pentru o Românie puternică şi competitivă. Am discutat cu vicepremierul Marii Britanii şi despre situaţia economică în care se află Europa. Am avut aceeaşi părere, ne-am referit la nevoia unor măsuri financiare comune, aplicabile tuturor statelor membre, fie că se află sau nu în zona euro.

Pentru că, deocamdată, Uniunea Europeană este foarte îngrijorată cu privire la ţările care au adoptat moneda unică, am susţinut, împreună cu Nick Clegg, faptul că şi România sau Marea Britanie au nevoie de sprijin, chiar dacă încă folosesc moneda naţională”, a declarat Crin Antonescu, potrivit unui comunicat PNL.

La rândul său, Nick Clegg a spus că pentru el şi pentru partidul lui este foarte important să păstreze o legătură puternice cu partidele liberale europene. “Sunt încântat să mă întâlnesc astăzi cu un coleg, un lider al unui partid liberal european. Pentru mine şi partidul meu, este extrem de important să avem legături puternice cu partidele liberale europene. Marea Britanie şi România au multe interese comune şi pot munci împreună pentru o Europă prosperă. Sunt nerăbdător să îmbunătăţim relaţiile bilaterale şi cooperarea dintre cele două ţări”, a spus Nick Clegg.

Cei doi nu au discutat despre comunitatea românească din Marea Britranie, nici despre restricţiile impuse românilor pe piaţa britanică a muncii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Liviu Iordache: “Deveniţi mai buni prin aikido”

Ambasadorul Harris: Restricţiile continuă