Ești amenințat de Brexit și nu vrei să te întorci acasă? Poți să pleci în Danemarca

Written by RedactiaZW

O altă țară din UE deschide ușa cetățenilor europeni al căror viitor este incert în Marea Britanie, după Brexit. Danemarca are un deficit acut de forță de muncă, scrie incont.ro.

Dacă Marea Britanie nu poate garanta cetățenilor europeni că viața lor nu se va schimba și că vor putea trăi și lucra în Regat și după Brexit, oamenii ar trebui să vină să se angajeze în Danemarca.

Este mesajul transmis de Confederația Industriilor din Danemarca, organizație ce reprezintă 10.000 de corporații. Confederația anunță că acum este momentul cel mai bun ca țara scandinavă să atragă oameni tineri și specializați, rezolvând astfel deficitul acut de forță de muncă cu care se confruntă.

„Putem folosi cetățenii europeni care muncesc acum în Marea Britanie. Nu este foarte clar ce se va întâmpla cu ei după Brexit – și nici Londra nu știe ce reguli le va aplica”, a declarat Steen Nielsen, șeful pe politici pe piața muncii al confederației, scrie The Independent.

În opinia lui Nielsen, Danemarca trebuie să fie pro activă și să facă eforturi pentru a-i recupera pe europenii blocați în hățișul Brexitului, pentru că și alte țări europene se confruntă cu același deficit de forță de muncă specializată și vor veni, la rândul lor, cu oferte.

Este o competiție acerbă între țările europene să atragă cei mai buni specialiști”, a spus Nielsen. „De aceea, este pertinent să ne îndreptăm către cei care nu știu care va fi viitorul lor în Regatul Unit, după Brexit”, a adăugat Nielsen.

Nu numai Danemarca are asemenea probleme. În țara vecină, Suedia, nici măcar un flux semnificativ de imigranți nu a reușit să acopere deficitul de forță de muncă ce amenință creșterea economică a țării.

Banca centrală daneză a avertizat în numeroase rânduri asupra problemelor de pe piața muncii. Guvernul de centru-dreapta al premierului Lars Lokke Rasmussen răspunde la această problemă prin tăieri de taxe și alte stimulente, pentru a-i încuraja pe oameni să se angajeze.

Potrivit lui Nielsen, Danemarca are nevoie urgentă de orice fel de muncitori calificați, de la electricieni, la tehnicieni industriali și siderurgiști. El cere autorităților să faciliteze și accesul muncitorilor din afara Europei.

O nouă politică în Marea Britanie: Fără EUROPENI! Locuri de muncă doar pentru britanici și irlandezi

Londra. Dispar zeci de mii de locuri de muncă în domeniile bancar și financiar. „Nu putem aștepta la nesfârșit”

Ministru britanic: „Libera circulație a forței de muncă se încheie atunci când părăsim UE”

About the author

RedactiaZW