in

Șoc pe piața valutară din Marea Britanie! La unele case de schimb lira sterlină este sub euro



Moneda britanică a suferit cea mai mare depreciere în august 2017, din luna octombrie a anului trecut, din cauza Brexit-ului și a incertitudinilor economice, scrie The Independent.

Luni, 4 septembrie, lira sterlină se tranzacționa la 1,089 euro, nu departe de cel mai scăzut curs din ultimii opt ani.

Luna trecută a fost, de asemenea, a patra lună de scădere consecutivă față de euro, mai arată publicația citată, iar prognozele nu arată o ameliorare semnificativă în luna septembrie, ceea ce ar putea însemna că valoarea monedei britanice ar putea ajunge la nivelul euro sau chiar mai jos.

„Este evident că nu există doar mari diferențe în ceea ce privește opinia cu privire la Brexit între conservatori și laburiști, ci și în cadrul Partidului Conservator”, a declarat Thu Lan Nguyen, strateg de schimb valutar la Commerzbank din Frankfurt pentru Bloomberg.

Ea a spus că, în cazul în care guvernul nu este în măsură să furnizeze claritate, „acest lucru va spori probabil neliniștea în rândul investitorilor în lire”.

Economiștii de la HSBC spun că lira sterlină va scădea până la paritatea față de euro în ultimele trei luni ale acestui an. De asemenea, cei de la Morgan Stanley cred că lira va avea valoarea de doar un euro la începutul lui 2018.

La unele case de schimb valutar din aeroporturi, lira se valorează deja mai puțin de 1 euro.

Lira sterlină, depreciere pe fondul pierderii majorității parlamentare de către conservatori

Lira sterlină crește după anunțul privind alegerile generale din iunie

Lira sterlină, la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Școală „ca în Marea Britanie”, în România. Nu este pentru oricine, deși înghite bani publici

I-a tăiat o ureche. Răfuială între doi români în Luton