in

Premierului Theresa May i se clatină scaunul. Se pregătește debarcarea premierului britanic?



30 de parlamentari britanici fac demersuri pentru destituirea premierului Theresa May din fruntea guvernului britanic, arată Reuters.

Fostul președinte al Partidului Conservator, Grant Shapps, a afirmat vineri, 6 octombrie, că printre cei care sprijină înlocuirea premierului Theresa May se află atât susținători, cât și opozanți ai ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Shapps a spus la BBC că există mulți parlamentari care îi cer premierului May să demisioneze.

„Sunt susținători ai rămânerii în Uniunea Europeană, dar sunt și susținători ai Brexit-ului. Ei nu ar fi niciodată de acord în mod automat cu un singur candidat și aici nu este vorba despre promovarea unei persoane”, a spus fostul lider al conservatorilor.

Pe de altă parte, ministrul britanic al mediului, Michael Gove, și-a exprimat speranța că Theresa May va continua să dețină funcția de prim-ministru al Marii Britanii.

Încercarea premierului Theresa May de a-și spori popularitatea aflată în declin a suferit un eșec miercuri, 4 octombrie, când discursul său din cadrul Congresului Partidului Conservator a fost întrerupt în repetate rânduri de accese de tuse, de un farsor și chiar de litere ale sloganului afișat pe tribună care cădeau.

În timp ce Theresa May se adresa delegaților conservatori, un actor,  Simon Brodkin, i-a înmânat un formular P45, documentul furnizat de obicei unui salariat când acesta demisionează.

Brodkin a declarat că ideea i-a fost sugerată de Boris Johnson, ministrul de externe, foarte critic la adresa strategiei — considerată de el prea moale — adoptată în negocierile cu privire la Brexit.

Theresa May, discurs la Florența despre relația cu UE: „Nu ne-am simțit niciodată acasă în Uniunea Europeană”

Uite datoria, nu e datoria! Theresa May anunță că Marea Britanie nu este dispusă să plătească 40 de miliarde de euro către UE

Mesaj dur către Theresa May: „Redresați-vă sau cedați locul!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Peste un milion de lesbiene, gay și bisexuali sunt în Marea Britanie

Hacker român condamnat în Irlanda de Nord. Ce au găsit polițiștii în casa acestuia întrece orice închipuire