in

William şi Kate, cinci ani de la nuntă

Cuplul regal, William şi Catherine de Cambridge aniversează vineri, 29 aprilie, cinci ani de căsătorie.

 

Nunta secolului sau chiar a mileniului , aşa cum este considerată de britanici, a avut loc la Westminster Abbey și a fost urmărită la televizor de două miliarde de oameni din întreaga lume.

Prinţul William, Duce de Cambridge, şi Kate, o fată simplă dintr-o familie britanică obişnuită, s-au cunoscut în 2001, când erau studenţi la Universitatea St.Andrews din Scoţia. Au devenit prieteni încă din primul an de studiu.

Catherine a fost cea care l-a convins pe Prinţul William să nu renunţe la studii aşa cum dorea. Presa a început să relateze despre relaţia lor în 2004, când au fost publicate şi primele poze cu ei împreună.

Totuşi, iubirea lor nu a fost perfectă. S-au despărţit de mai multe ori, apoi s-au împăcat. Dar în noiembrie 2010 şi-au anunţat oficial logodna.

Cei doi au acum doi copii, prinţul George, care în luna iulie va împlini 3 ani, şi prinţesa Charlotte care va împlini pe 2 mai, un an.

În aceşti cinci ani, cuplul regal a călătorit prin întreaga lume, în vizite oficiale. Anul acesta, ei au făcut turul Indiei şi al Bhutanului, în 10 zile, pentru a celebra relaţiile Marii Britanii cu cele două ţări.

Prințul William, Duce de Cambridge, care este al doilea în linia de succesiune la tronul britanic.

Regina Elisabeta II a Marii Britanii, la 90 de ani

Prințul George, botezat în cadru restrâns. O pajiște în Transilvania, cadou de la bunicul Charles

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A bătut un bătrân pe care trebuia să îl îngrijească. Român deportat din Marea Britanie.

De Paște „fii un om mai bun”. Masă gratis pentru nevoiași la Centrul Comunitar Român