in

Absolvenții de facultate români, obligați să rămână în țară. Proiect al Ministrului Educației



Ministrul Educației, Liviu Pop, a semnat un document prin care susține că studenții de pe locurile subvenționate de stat să fie obligați să lucreze un număr corespunzător de ani în țară, după absolvire, sau dacă nu, să își plătească școala. Documentul semnat de Liviu Pop a fost prezentat de portalul Profit.ro.

Ministrul Educației arată că introducerea acestei condiționări a absolvenților care au studiat pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, mai exact fără plată, poate fi efectuată prin modificarea Legii educației 1/2011, semnalând că astăzi, pentru a beneficia de finanțare de la bugetul de stat, legislația românească nu impune studenților alte constrângeri în afara performanței academice.

Poziția a fost formulată după ce ministerul a fost abordat, la nivel politic, cu ideea introducerii unui contract pe care studenții aflați pe locuri subvenționate de stat să-l semneze la începerea studiilor și prin care să accepte această condiționare.

„Apreciez că se poate reglementa un model de contract pe care studenții care urmează cursuri universitare subvenționate de stat să-l semneze la începutul studiilor care să prevadă că sunt de acord cu aceste condiții și că în cazul în care nu le îndeplinesc vor trebui să returneze fondurile bugetate pentru ei în perioada facultății. (…)

Pentru a nu avea un caracter restrictiv care să provoace probleme tinerilor în dezvoltarea carierei, perioada în care aceștia trebuie să activeze pe piața muncii din România, cred că nu trebuie limitată la momentul finalizării studiilor. Astfel, aceasta poate fi aleasă de fiecare absolvent într-un interval de timp, de exemplu în 10 ani de la momentul în care au terminat facultatea”, se arată în documentul prezentat de Profit.ro.

Propunerea Academiei

În același document se face trimitere la propunerea Academiei Române ca “absolvenții de studii superioare care au beneficiat de locuri finanțate de la bugetul de stat, să muncească în România pe o perioadă egală cu durata studiilor universitare subvenționate”, inclusă la începutul acestui an în “Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”.

Academia Română a stârnit numeroase opinii negative față de această inițiativă, opozanții reamintind că România este membră a Uniunii Europene și circulația forței de munca pe piața liberă nu poate fi îngrădită. Reprezentanții studenților au acuzat practici totalitare, arătând că absolvenții din România trebuie să fie lăsați să se angajeze oriunde în Spațiul european după terminarea facultății, pe o piață a muncii liberă.

Ideea lui Dragnea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat recent că unii oameni de afaceri i-au semnalat că se confruntă cu un deficit de specialiști, inclusiv din cauza plecării din țară a absolvenților de studii superioare școliți pe banii statului. Dragnea, aflat recent în vizită în județul Hunedoara, împreună cu premierul Mihai Tudose, a vorbit cu oamenii de afaceri din Hunedoara, care s-au plâns de deficitul de specialiști creat de plecarea din țară a absolvenților de studii superioare.  “Mulți dintre ei (oamenii de afaceri, n.r.) nemulțumiți că statul român a investit ani de zile în niște specializări, în studenți care au devenit medici, ingineri … și după ce statul român a cheltuit, ei pleacă din țară. Se simțeau frustrați, pentru că ar avea nevoie de astfel de specialiști în domeniile lor”, a spus atunci Dragnea.

Exodul alb

Unul dintre domeniile în care este simțită cel mai acut plecarea din țară a noilor absolvenți este cel medical. Mulți absolvenți de studii superioare cu acest profil aleg să plece din țară pentru salariile mult mai mari din alte state UE, cum ar fi Germania sau Franța. Alte motive puternice care determină plecarea medicilor care deja profesează sunt corupția, birocrația și lipsa unor condiții decente în multe dintre spitalele din România. În urmă cu câteva zile, Parlamentul a adoptat majorarea vârstei de pensionare în cazul tuturor medicilor, care nu se vor putea pensiona mai devreme de 67 ani. Ministerul Sănătății i-a convins pe deputați, de care depinde decizia, să fie de acord cu menținerea medicilor mai mult timp la muncă, din cauza deficitului de personal din sistem.

“Emigrarea absolvenților universităților de medicină și farmacie a devenit o simplă formalitate, companiile de recrutări din străinătate fiind bine remunerate pe cap de medic plasat în spital din afara României “, a comentat Silvian-Emanuel Man, președinte al Ligii Studenților (LS IAŞI), citat de ziare.com.

Conform LS Iași, un studiu realizat de Federația Solidaritatea Sanitară arata că 7 din 10 medici vor să lucreze în afara României, iar din cei șapte, patru au făcut deja pregătirile necesare plecării, nemulțumiți de condițiile proaste de lucru sau de salarizare, precum și de lipsa de perspectiva, generată de birocrația și corupția din sistem și din societate, în general.

Inteligență la export: Universitățile britanice au venit în România să ia cei mai buni studenți

80% dintre studenţii şi doctorii din țară vor să emigreze. „Respectul pentru meseria asta în România este egal cu zero”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Galerie foto – Cel mai mare eveniment pentru românii din diaspora. Delia la Indigo O2 Arena: „M-am simțit fantastic”

Bătaie între doi români la o petrecere. L-a lovit cu o sticlă în cap din cauză că îl făcuse „sclav”