in

Ion Iliescu: “Includerea în cvorum a românilor cu domiciliul în alte state este aberantă, necinstită şi nelegală.”

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, atacă hotărârea Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului, pe motiv că românii din străinătate nu ar avea ce să caute în cvorum.



Într-o postare pe blogul său de astăzi, 22 august, Ion Iliescu scrie: “Includerea în cvorum a românilor cu domiciliul în alte state este aberantă, necinstită şi nelegală. Una este acordarea dreptului de a vota – celor ce vor şi cu totul altceva – includerea lor în cvorum. Aceasta, aşa cum s-a văzut, influenţează efectele votului asupra celor ce sunt afectaţi direct – adică românii trăitori în ţară. Precum s-a văzut – din cei cca.3 milioane români din străinătate – votează câteva zeci de mii!”

Fostul preşedinte explică de ce judecătorii Curţii Constituţionale au greşit:

“Care sunt datele statistice privind populaţia României pe care s-a întemeiat această decizie a Curţii Constituţionale?

Se ştie bine că, din 1990 – când populaţia României atinsese un maxim de 23,2 milioane locuitori – aceasta a cunoscut o continuă scădere, ca urmare – pe de o parte a sporului natural negativ ( raportul dintre numărul nou-născuţilor şi cel al decedaţilor) şi, mai ales, a numărului însemnat de români emigranţi, stabiliţi cu domiciliul în alte ţări (peste 2 milioane).

Recensământul din anul 2011 (deşi nefinalizat, datorită complicării lui cu multe alte date – privind proprietăţile, locuinţele, etc) – a stabilit totuşi că populaţia României era de 19 milioane locuitori.

Dacă din acest total se extrage numărul minorilor (0-18 ani), care reprezinta cca.4 milioane suflete – rămâne populaţia de peste 18 ani, cu drept de vot – de cca. 15 milioane (celelalte categorii de persoane fără drept de vot – condamnaţi, alienate, etc – cu o pondere mai puţin importantă). Acesta este rezervorul potenţial de votanţi, în România, astăzi. Jumătate din aceştia – ar fi 7,5 milioane!

La Referendumuldin 29 iulie a.c. – în ciuda boicotului declarat de susţinătorii d-lui Băsescu – au participat 8,4 milioane cetăţeni. De unde rezultă că nu s-ar fi realizat cvorumul de 50%+1 din cei cu drept de vot?”

Referendumul a fost invalidat de CCR, Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni

Plenul Curții Constituționale a decis marţi, 21 august, invalidarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Motivul? Nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum, de 50% plus unu de alegători participanţi la vot.

Înainte de referendum, Ministerul de Interne a comunicat că numărul de alegători înscrişi în listele electorale este de 18.292.464. Pentru a fi valabil, la referendum ar fi trebuit să se prezinte 50% plus 1 dintre alegători, adică 9.146.234. La vot însă s-au prezentat 8.459.052 de persoane, adică 46,24%.

După referendum, Guvernul Ponta a încercat să modifice numărul de alegători înscrişi pe listele permanente, susţinând că românii din străinătate nu ar trebui să fie luaţi în calcul pentru cvorum.

Listele electorale, fără morţi şi români din diaspora, pe masa Curţii Constituţionale

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scrisori către părinţii plecaţi la muncă în străinătate: “Dragă tată, au trecut patru ani de când nu ne-am mai văzut”

Economia românească pierde 20 de miliarde de euro pe an din cauza românilor plecaţi în străinătate