in

Legislativul european cere statelor membre să-și respecte angajamentele privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

 

CE



Parlamentul European a pregătit o rezoluţie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, în urma amânării în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la 22 septembrie a votului privind intrarea celor două ţări în zona de circulaţie fără frontiere din cauza opoziţiei Olandei şi Finlandei, potrivit Agerpres. Conform unei variante preliminare a proiectului rezoluţie care va fi supus la vot la miniplenara PE de la 12-13 octombrie de la Bruxelles, legislativul european cere statelor membre ‘să-şi respecte angajamentele conform cadrului legal al UE privind criteriile de aderare la Schengen şi să nu ofere prioritate populismului naţional’. Documentul recomandă de asemenea statelor membre ‘să ia o decizie privind extinderea Schengen cu Bulgaria şi România pe baza acquis-ului şi procedurilor Schengen’. Proiectul de rezoluţie reaminteşte că ‘ambele state şi-au reconstruit şi reorganizat fundamental sistemele de management integrat al frontierei prin investiţii substanţiale în autorităţile de aplicare a legii prin instruire şi tehnologie de ultimă generaţie şi şi-au întărit vizibil cadrul instituţional şi legal, lucru recunoscut de toate rapoartele de evaluare Schengen’. Documentul reaminteşte totodată ‘sprijinul constant şi solidaritatea arătată de Bulgaria şi România ca parteneri de încredere în Europa de Sud-Est şi contribuţia lor constantă la securitatea frontierelor în această parte a Uniunii Europene, spre exemplu prin participarea la operaţiuni importante ale Frontex menite să contracareze migraţia ilegală’. Parlamentul subliniază faptul că ‘ambele ţări au implementat pe deplin acquis-ul Schengen, care reprezintă singura condiţie necesară pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, aşa cum a fost stabilit prin Tratatul de Aderare şi de cadrul legal existent al UE’.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prinţul Charles promovează turismul românesc în Marea Britanie

De ce pleacă românii din țară?