in

Londra şi Parisul cer reducerea subvenţiilor către România

bani Ue



Subvenţii europene în valoare de 2,9 miliarde de euro, destinate României, Greciei, Portugaliei, Irlandei, Letoniei şi Ungariei, ar putea fi reduse cu 50%, după ce mai multe ţări UE, în frunte cu Marea Britanie şi Franţa, şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu efectul asupra finanţelor lor. Cei care se opun planului sunt îngrijoraţi în special de reducerea sumei de bani cu care trebuie să contribuie guvernele naţionale la proiectele cofinanţate din bani europeni, de la 15% la 5%. În plus, măsura ar urma să fie aplicată retroactiv. “Dacă trebuie să contribui cu numai 5% din costul proiectului, practic sunt bani daţi gratis. Nu suntem de acord cu acest lucru”, a spus un diplomat. “Guvernele trebuie să contribuie cu banii lor pentru a arăta că finanţează proiecte bune”, a adăugat el. Un negociator a explicat că unele guverne se tem că planul Comisiei Europene  ar duce la o creştere a bugetului UE pentru 2012, finanţat de statele membre. “Vrem să ajutăm Grecia şi pe alţii, dar plăţi suplimentare retroactive ar putea fi un pas prea mare”, a explicat un oficial. “Acum nu este un moment bun pentru a cere resurse suplimentare”, a adăugat el.  CE afirmă că ar putea acoperi plăţile din rezervele existente. Plăţile către cele şase ţări ar urma să fie făcute în ianuarie 2012, după ce vor fi aprobate de Parlamentul European, precizează FT.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mesajul Amabasadorului Jinga către nemulţumiţi

O şansă pentru femeile rome aflate în detenţie în UK