in

Scriitoarea britanică care s-a mutat în Transilvania: „Într-un fel, m-am întors acasă, dar în România”

Satul românesc reprezintă o atracţie nemaipomenită pentru străini, oameni din toate colţurile lumii vizitându-ne ţara.

 

Scriitoarea Arabella McIntyre-Brown s-a stabilit de mai bine de cinci ani în România, în satul Măgura, în Munţii Piatra Craiului. Arabella este un personaj excentric, ar spune vecinii săi, şi o continuă sursă de fascinaţie pentru ei.

Arabella predă „creative writing” (scriere creativă) pentru elevii de la câteva licee de top din Capitală, dar şi pentru adulţii interesaţi, şi are prieteni expaţi aici pe care îi mai vizitează, dar spune că nu va mai putea locui niciodată la oraş, preferând liniştea satului.

Lucrul acesta se datorează faptului că a avut o copilărie la ţară, în Marea Britanie. „În satul în care am crescut, oamenii se asemănau foarte mult cu oamenii de aici. De asemenea, plantele, animalele… aici regăsesc toate lucrurile acelea, ba chiar mai mult, fiindcă fauna şi flora sunt şi mai bogate. Din prima zi în care am venit la Măgura am simţit că am revenit acasă”, ne-a povestit ea.

În afară de priveliştea frumoasă, de natură şi de atmosfera care îi aduce aminte de copilărie, Arabellei îi place foarte mult comunitatea din sat. Ea spune că noţiunea de „vecin” este cu totul alta la sat decât la oraş.

„Am locuit în Londra şi în Liverpool şi niciodată nu am ştiut cine sunt vecinii mei, poate unul-doi, dar nu interacţionam cu ei. Aici, când am venit, vecinii şi-au arătat imediat interesul, au venit la mine în vizită, mi-au adus lucruri gătite de ei, mi-au spus că oricând am nevoie de ceva, pot conta pe ei, că suntem vecini”, spune scriitoarea. Acum, înţelege destul de bine limba română şi pronunţă cu un accent aproape perfect, însă nu vorbeşte fluent, scrie Vocea Transilvaniei.

Arabella povesteşte că plecarea ei din Marea Britanie a avut loc în urma unor evenimente tragice. Într-o perioadă de aproximativ 14 luni, ea a pierdut cinci membri ai familiei, prima a fost sora, iar ultima persoană a fost mama sa. ”M-a terminat. Mi-a răscolit amintiri din copilărie şi am avut o cădere psihică. Am încercat să continui, dar era prea dificil să fac orice. Într-un sfârşit mi-am dat seama că trebuie să plec, aşa că mi-am vândut casa şi am plecat din Liverpool. Aveam deja casa din Transilvania, o cumpărasem după ce am venit aici în vacanţă, asta la un timp după ce murise sora mea. E o casă simplă, din lemn, dar are cea mai frumoasă privelişte din lume, am Piatra Craiului pe o parte şi Bucegii pe cealaltă. E incredibil de frumos”, a povestit Arabella pentru viitorulromaniei.ro.

Arabella se consideră foarte norocoasă că a ajuns aici şi spune că se bucură foarte mult de independenţa pe care o are în viaţă,

„În viaţă trebuie să te mişti, cel mai periculos lucru este să te pierzi în familiar şi în confort. Mulţi preferă să rămână în situaţii de viaţă imposibile decât să-şi ia inima-n dinţi şi să schimbe ceva”, spune Arabella McIntyre-Brown.



CITEȘTE ȘI:

SCENARIU NEGRU pentru România. Este clar că situația e inevitabilă

O elevă din Râmnicu Vâlcea a primit o bursă de 27.000 de lire de la University of East London

Mamă la 15 ani, un fenomen cronic ce provoacă îngrijorare în România

Traian Băsescu, urmărit penal pentru spălare de bani. A fost denunțat de Mugur Ciuvică

Tot mai mulți români spun că nu vor refugiați în țară. Sondaj INSCOP

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Copiii unor români din Anglia, daţi unui cuplu de homosexuali

Românul care a ajuns șoferul VEDETELOR din Marea Britanie. A pornit de jos și a REUȘIT