in

Trăim în ţara în care benzina este un lux



Benzina s-a scumpit cu şapte bani, iar preţurile de la pompă sunt acum între cinci lei 30 şi sase lei şi nouă bani pentru un litru. Şi motorina este mai scumpă cu trei bani. Plătim cel mult cinci lei 76 de bani pentru un litru. Explicaţia benzinarilor este aceeaşi. S-a scumpit barilul de petrol. Pentru că americanii sunt încrezători că economia Statelor Unite îşi va reveni în scurt timp, iar cotaţia barilului a revenit la 112 dolari.

Modificarea de preţ a carburanţilor este un aspect economic sensibil, mai ales în România. Acest lucru s-a văzut cel mai bine în luna ianuarie când recordurile de preţ au stârnit valuriu de proteste.

În 2008, un litru de benzină costa, în medie 3 lei, iar salariul mediu era 1.273 de lei, ceea ce înseamna că un român cu salariul mediu putea să cumpere 424 de litri de benzină, ceea ce înseamnă aproximativ 8 plinuri de benzină, considerând un rezervor de 50 de litri.

În 2011, un litru de benzină costă, în medie, 5,5 lei, iar salariul mediu este de 1.472 de lei. Dacă un român care câştigă această sumă de bani şi ar da-o toată pe benzină, şi-ar putea cumpăra doar 267 de litri de carburant, adică 5,3 plinuri.

Un neamţ cu un venit de 2.000 de euro pe lună şi un preţ al benzinei de 1,4 euro îşi permite 1428 de litri de benzină lunar, echivalentul a 28 de plinuri.

Scumpiri de toamnă

Abia ce ne bucuram că benzina se ieftineşte şi că trece încet-încet sub pragul psihologic de 6 lei. Însă, cei mai mari jucători de pe piaţa românească au scumpit în ultima zi de vară carburanţii.

Cea mai mare creştere a preţurilor a fost operată de Rompetrol, care a scumpit benzina cu opt bani/litru, iar motorina, cu patru bani. Astfel, EFIX Benzina 95 a ajuns 5,44 lei litrul, de la 5,36 de lei, în timp ce Benzina ALTO 101 a ajuns la 6,09 de la 6,01 lei.

Un litru de motorină EFIX Diesel s-a scumpit de la 5,31 de lei la 5,35 de lei, iar unul de Diesel ALTO 55 a ajuns 5,76 lei, de la preţul anterior de 5,72 de lei.

Cea mai mare companie de pe piaţa românească, OMV Petrom, a majorat preţul sortimentelor de benzină cu şapte bani/litru, iar motorina, cu trei bani/litru, ne-au declarat oficialii companiei

Ce spun benzinarii

Solicitaţi să explice majorările de preţ în condiţiile în care cotaţiile externe ale barilului nu par a justifica asta, reprezentanţii Rompetrol, a doua companie de pe piaţă, au oferit următorul răspuns: “Impactul materiei prime în stabilirea preţului final al carburanţilor trebuie corelat cu evoluţia altor componente, fixe sau variabile, precum cotaţiile internaţionale ale altor materiii prime (biodiesel, bioetanol) sau produse finite (motorină şi benzină), cursul valutar (leu/euro, leu/USD sau USD/EUR), diverşi indicatori macroeconomici sau schimbări în regimul de taxare.

Astfel, în ultimele trei săptămâni, cotaţiile internaţionale la benzină, motorină şi ţiţei au înregistrat creşteri cu 6.8%, 5.7%, respectiv 6.0%, în timp ce cursul valutar LEU/USD a înregistrat fluctuaţii minore. Aceste schimbări, împreună cu alţi factori socio-economici, au condus la o majorare a preţului benzinelor şi motorinelor în staţiile operate de Rompetrol Downstream.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

MAE: Nu au fost români răniţi sau reţinuţi

3 septembrie 2011