in

Actorul Michael Douglas, la CNN: «Am auzit doar limba română pe şantierele din Londra!»

Actorul Michael Douglas a acordat un interviu pentru CNN, în care a abordat şi chestiunea imigraţiei şi a spus că în timpul unei plimbări prin Londra, a trecut pe lângă multe clădiri aflate în construcţie, în care a auzit vorbindu-se ”doar în română”.

”Mă plimbam prin Londra ieri dimineaţă, erau şantiere de construcţii ici şi colo, am auzit vorbindu-se doar în limba română. Există mulţi imigranţi care fac munci pe care mulţi dintre cetăţenii unei ţări aleg să nu le facă. Aceasta este o chestiune la care tatăl meu ţine foarte mult, pentru că îi aduce aminte de propriile lui rădăcini. Avem tendinţa de a uita că noi, cei de aici, din Statele Unite, suntem cu toţii imigranţi”, a mai spus Michael Douglas, care se consideră la rândul său imigrant. Bunicii săi “erau evrei ruşi din Bielorusia, care au ajuns în Statele Unite în 1914”.



De asemenea, tatăl starului hollywoodian, Kirk Douglas, care va împlini vârsta de 100 de ani în luna decembrie, a publicat recent un op-ed în The Huffington Post, în care a spus că nu mai recunoaşte America din tinereţea lui, care primea imigranţi, în contextul în care imigranţii au fost cu adevărat ”demonizaţi” în actuala campanie electorală americană.

Michael Douglas, născut pe 25 decembrie 1944, s-a remarcat mai întâi în televiziune, graţie rolului pe care l-a interpretat în serialul poliţist ”Străzile din San Francisco”. A câştigat un premiu Oscar în 1976, în calitate de producător al filmului ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, şi un alt premiu al Academiei Americane de Film, în 1988, pentru rolul principal pe care l-a interpretat în filmul ”Wall Street”. A jucat în peste 55 de filme, lungmetraje artistice şi de televiziune, între care ”Atracţie fatală” (1987), de Adrian Lyne, ”Wall Street” (1987), de Oliver Stone, ”Instinct primar” (1992), de Paul Verhoeven, ”Wonder boys” (2000), de Curtis Hanson, şi ”It runs in the family” (2003), de Fred Schepisi, unde joacă alături de tatăl şi mama sa şi de unul dintre fii, Cameron.

Acesta este tristul adevăr! Se pleacă din România ca în vreme de război

Britanicii nu vor să mai lucrăm în UK. „Trebuie angajați britanici, nu români și polonezi”

Scandal în UK: „Nu vrem muncitori români și polonezi la restaurarea Big Ben”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Se masturba în autobuz, în fața elevelor: „Asta e pentru tine!” A fost deportat în România, dar s-a întors în UK

Trump a câștigat America