Criminalul din Neasden va fi judecat la Old Bailey. Sora victimei: „Am aflat de pe Facebook despre tragedie”

Ioan Câmpeanu (foto), bărbatul de 43 de ani acuzat că a ucis-o pe prietena sa, Andra Hilițanu, de 28 de ani, a apărut, ieri, la tribunalul din Willesden, unde a fost reținut și urmează să fie dus în fața magistraților de la Old Bailey.

Potrivit Evening Standard, femeia s-a mutat în Londra în urmă cu trei ani și lucra cameristă la un hotel din Edmonton Green. Fiul său, Angel, în vârstă de opt ani, locuiește în Italia, cu tatăl său, iar fiica Ariana, de șase ani, este în România, la bunica ei.




Ramona Hilitanu, sora mai mare a Andrei, a spus că a auzit despre nenorocire pe Facebook. „Am aflat de la o cunoștință care mi-a trimis un link cu informații despre ce s-a întâmplat la Neasden, dar nu știam nimic sigur”, a declarat ea pentru Evening Standard. „A doua zi am fost contactați de autoritățile române. Suntem o familie modestă, formată din patru frați care am devenit orfani când eram mici și am fost crescuți de bunica noastră care a murit de cancer”, a continuat femeia.

Camelia Hilitanu, cumnata Andrei, a spus: „Avea un suflet mare. Era o femeie care te ajuta dacă aveai nevoie. A venit în Anglia pentru o slujbă mai bună. Era visul ei de a avea copiii alături de ea.”

Românca omorâtă în Neasden era însărcinată în luna a șaptea. Copilul era al celui acuzat de crimă