in

Doi români arestați pentru trafic de persoane în Irlanda de Nord

Doi bărbați de origine română sunt arestați în Comitatul Amagh din Irlanda de Nord, sub acuzația de trafic de persoane și muncă forțată.



Ioan Lăcătuș, de 31 de ani și Samuil Covaci, de 23 de ani, au fost reținuți de polițiști în timpul unui raid, când s-a descoperit că exploatau alți 20 de români. Cei doi au fost duși în fața Curții Magistraturii din Lisburn, care a stabilit, de asemenea, că aceștia acționau ca și agenți de muncă fără a avea licență pentru practicarea acestei activități.

Potrivit breakingnews.ie, Lăcătuș și Covaci neagă acuzațiile ce li se aduc și au făcut cereri de eliberare pe cauțiune. Polițistul detectiv Andrew Murphy, a declarat instanței că în prezent se lucrează încă la conectarea acuzațiilor cu cei doi suspecți, ancheta fiind încă în curs de desfășurare.

20 de români, victime ale traficului de persoane, salvați în timpul unui raid anti-sclavie în Irlanda de Nord

Judecătorul a dispus arestarea preventivă a celor doi și a cerut ca aceștia să fie audiați, la sfârșitul lunii august, prin video-conferință.

Infracțiunile de care sunt suspectați românii au avut loc în perioada 31 mai și 15 augut 2014.

Avocatul lui Lăcătuș a spus că acesta a negat toate acuzațiile și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că familia clientului său ar putea avea de suferit în cazul în care adresa sa va fi făcută publică de către instanță.

20 de cetățeni români,14 bărbați și șase femei, cu vârste cuprinse între 20 și 48 de ani, victime ale traficului de ființe umane, au fost salvați în urma unui raid al polițiștilor din Irlanda de Nord ce făcea parte dintr-o anchetă pe linie de sclavie, trafic de persoane și muncă forțată.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

20 de români, victime ale traficului de persoane, salvați în timpul unui raid anti-sclavie în Irlanda de Nord

Noul ambasador britanic la București a prezentat scrisorile de acreditare la MAE