Incident în Londra în urmă cu puțin timp. O mașină a intrat în mulțime în fața Muzeului de Istorie Naturală

Written by RedactiaZW

Mai mulți oameni au fost răniți după ce o mașină a intrat în mulțime, în apropierea Muzeului de Istorie Naturală din Londra.

Scotland Yard a declarat că mai mulți pietoni au fost răniți în incidentul de pe Exhibition Road, în South Kensington, sâmbătă, imediat după ora 14.20, potrivit The Guardian.

Un purtător de cuvânt a declarat: „Nu este tratat ca un incident terorist în acest stadiu, încă stabilim ce s-a întâmplat”.

Imaginile și înregistrările difuzate pe rețelele social media au arătat daune de pe stradă și multă poliție în zona muzeelor din capitala Marii Britanii.

Un clip video arată un bărbat imobilizat pe jos, în mijlocul Exhibition Road. Niciunul dintre cei patru oameni din jurul său nu sunt în uniformă de poliție. O mașină neagră Toyota se află în spatele lor, cu ușa șoferului deschisă și se pare că s-a ciocnit cu un Opel.

Poliția a descris incidentul din zona Kensington de Sud din Londra ca fiind o ciocnire și a declarat că motivul este în curs de investigare.

Un bărbat a fost arestat la fața locului. Un purtător de cuvânt al muzeului a declarat pentru Reuters că nimeni nu mai intrat în clădire și oamenii au fost scoși printr-o ieșire diferită.

Suspecții atentatului de la metroul londonez, refugiați sirieni de 18 și 21 de ani

Atentat la Manchester, MAE anunță numerele de urgență pentru cetățenii români

Șase persoane arestate în urma atentatului de la Manchester, inclusiv tatăl și fratele atacatorului

 
banner-ziar

About the author

RedactiaZW