in

Logodnica lui Victor Spirescu: „Era dependent … Știa că va muri tânăr”



Logodnica „simbolului” imigrației românești în Marea Britanie, Victor Spirescu, mort într-un accident de mașină la începutul acestui an, spune despre el că era dependent de adrenalină și că a știut întotdeauna că va muri tânăr.

Spirescu, primul român sosit în Marea Britanie după ridicarea restricțiilor de muncă în ianuarie 2014 conducea băut, drogat și fără permis valabil o mașină atunci când a fost implicat într-un grav accident rutier ce i-a curmat viața. El avea 33 de ani.

Logodnica sa, Suzana Mateș, a declarat pentru Daily Mail că a cerut poliției să redeschidă ancheta asupra morții lui Victor Spirescu din cauză că simte că există multe întrebări fără răspuns.

Medicul care a constatat moartea românului a declarat că acesta a murit din cauza multiplelor fracturi cauzate de accident și că se afla sub influența băuturilor alcoolice și a cocainei atunci când a murit.

Suzana Mateș a declarat: „Era dependent de adrenalină, căuta senzații tari. El mi-a propus să ne dăm cu parapanta și să facem bungee jumping. Mi-a spus mereu că va muri tânăr, așa că s-a asigurat că își va trăi viața la maxim.”

Ea a mai spus că nu știa nimic despre consumul de cocaină și nu înțelege de ce colegul lui Spirescu, Eugen Condurache, care era în mașină la momentul respectiv nu a furnizat mai multe detalii despre acea noapte.

„Nu știu de ce a ieșit să cumpere o sticlă de Coca Cola atât de târziu în acea noapte de la stația de benzină, când existau alte băuturi în casă. Aș fi bucuroasă dacă poliția ar reanaliza acest caz, astfel încânt să aflu aceste răspunsuri și să pot încerca să merg mai departe și să-mi reconstruiesc viața”, a mai spus Suzana Mateș.

Ea a mai declarat că intenționau să se căsătorească în Cipru, în luna septembrie și că sperau să aibă un copil anul viitor.

Cei doi s-au întâlnit la un hotel din Londra, în anul 2015.

„Victor a fost un ambasador pentru românii care trăiesc în Marea Britanie. Am avut un adevărat succes aici. Am considerat Marea Britanie acasă și am iubit-o”, a mai spus tânăra.

Potrivit acesteia, Victor Spirescu a ajutat mulți români să înceapă o nouă viață în Marea Britanie, chiar cel care se afla cu el în seara fatidică fiind unul dintre aceștia.

„L-am implorat să nu iasă în acea noapte pentru că știam că băuse”, a mai declarat ea.

„Am avut o premoniție teribilă în legătură cu ieșirea lui. Acum o să îmi petrec tot restul vieții întrebându-mă dacă aș fi putut să fac mai mult pentru a preveni ce s-a întâmplat”, a spus Suzana Mateș.

Ea a mai declarat că nu vrea ca lumea să se concentreze asupra morții sale tragice, deoarece nu reprezintă deloc ceea ce a însemnat Victor Spirescu pentru cei care l-au cunoscut.

Ancheta în cazul morții lui Victor Spirescu. Băut, drogat și cu permisul suspendat, conducea cu peste 150 km/h

Victor Spirescu a murit pe loc în accidentul de pe 15 ianuarie. Logodnica sa este în stare de șoc: „A fost cel mai minunat om de pe planetă”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Protest. Theresa May, exclusă dintre figurile marcante feminine ale Univeristății Oxford

Alex Ostafe, PACT Diaspora, le răspunde lui Firea și Dăncilă: „Incompetența și hoțiile au făcut ca românii să plece din țară”