in

Prins la furat de două ori în aceeași zi: „Soția este însărcinată, nu avem ce mânca”

Un român prins la furat într-un magazin ASDA a fost eliberat, iar în aceeași zi și-a încercat norocul la un supermarket Sainsbury’s.



Când a fost prins prima dată furând dintr-un supermarket ASDA din Dewsbury,  West Yorkshire, Daniel Ștefan, de 24 de ani, a spus că nu are bani să cumpere mâncare pentru el și pentru soția sa însărcinată.

El, împreună cu soția sa, au fost prinși pe 21 februarie, când furau marfă de 145 de lire sterline. Cei doi umpluseră un cărucior cu mai multe produse și au vrut să iasă cu el din magazin fără să plătească.

Impresionați de povestea lui, polițiștii l-au iertat, ba chiar l-au dus cu mașina până acasă.

Însă, câteva ore mai târziu, Daniel o comitea din nou.

Alături de un prieten de această dată, el a intrat într-un magazin Sainsbury’s de unde a vrut să plece cu produse în valoare de 183 de lire sterline. Cei doi au umplut căruciorul, după care nu au trecut pe la casa cu vânzător, ci pe la așa numitul „self-service”.

Românii au plătit pentru mâncare în valoare de 22 de lire, după care au acoperit cu pungi produsele neplătite și au vrut să iasă din magazin. Manevra a fost observată de agenții de pază care i-au oprit și au recuperat bunurile.

Daniel a spus instanței, prin intermediul unui translator, că soția sa a rămas însărcinată și că nu au bani pentru chirie și mâncare.

Avocatul acestuia a spus că cei doi au venit în Marea Britanie de șapte luni și a furat pentru a avea ce să mănânce.

Magistrații l-au eliberat condiționat pe hoț. El va trebui să plătească 105 lire sterline cheltuieli de judecată și să nu comită altă infracțiune pe parcursul acestui an.

Sursa: The Examiner

Scoția. Hoț de parfumuri lăsat liber ca să poată demonstra că muncește cinstit

Birmingham. O bandă de români spărgea automatele de bilete din gări. Hoți racolați pe Facebook

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Primul suspect arestat în cazul românului omorât în Stratford

Tarifele de roaming, reintroduse în UK după Brexit. Se așteaptă creșterea prețurilor la telefonia mobilă