in

Români – înfometați și extenuați de muncă

La Portadown, în Irlanda de Nord, se judecă procesul lui Samuil Covaci, de 23 de ani, acuzat că, împreună cu cumnatul său, Ioan Lăcătuș (foto), au pus la punct un sistem de traficat persoane din România.

Potrivit instanței, 12 dintre victimele celor doi au depus mărturie că erau ținute înfometate și epuizate, înghesuite într-o casă cu trei dormitoare.



Covaci este cercetat în stare de arest, pentru 12 capete de acuzare de trafic de ființe umane și muncă forțată. Arestarea s-a făcut după ce patru dintre victime au depus plângere la secția de poliție din Portadown, în luna august.

Potrivit procurorului care anchetează acest caz, victimele au declarat că li se dădeau doar alimente de bază, cum ar fi pâine și șuncă ieftină. Unii muncitori s-au îmbolnăvit din această cauză.

De asemenea, potrivit instanței, românilor li se promiseseră salarii de 500 de euro pe lună, mâncare, cazare și transport, pentru a veni în Irlanda de Nord. Însă, au declarat ei, nu și-ar fi primit banii, care au mers în contul lui Lăcătuș.

Atunci când cereau bani, oamenilor li se dădeau 5 – 10 lire sterline, înregistrate ca datorie.

Avocatul lui Covaci a menționat că și acesta a fost o victimă a cumnatului său, fiind adus din Scoția în Irlanda de Nord, în luna mai, pentru a lucra la o fabrică de mezeluri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Europe Students Union, scrisoare deschisă către președintele României

Par a fi cuvinte românești. Însă adevărul este cu totul altul…