in

Spărgător de locuințe român în Țara Galilor. Victima terifiată: „M-am trezit cu el peste mine. Avea un cuțit”

Un spărgător de locuințe român, de 37 de ani, a fost condamnat în Haverfordwest, Pembrokeshire, Țara Galilor, pentru spargere de locuințe și atac.



Bogdan-Sebastian Stroie a intrat în casă peste Nicola Mcnaughton, în vârstă de 23 de ani, pe care a jefuit-o. Femeia s-a trezit însă în jurul orei 06.00 dimineața și a l-a văzut pe român deasupra sa, cu un cuțit în mână.

Stroie a reușit să o lovească cu pumnul pe femeie în timp ce aceasta încerca să se apere. Tânăra a prins cuțitul cu mâna și s-a tăiat în palmă, iar spărgătorul a amenințat-o că o omoară. Femeia a încercat să îl liniștească și i-a spus că o cheamă Louise, scrie Western Telegraph.

Stroie i-a răspuns atunci că i-a văzut deja pașaportul și că știe cum se numește de fapt. În cele din urmă, spărgător ul a părăsit apartamentul și i-a spus tinerei să nu dea alarma timp de 30 de minute. După cinci minute, tânăra a ieșit din casă și a chemat un taxi. I-a spus taximetristului ce s-a întâmplat, dar nu a mers la poliție, ci i-a cerut să o ducă la casa mamei sale, unde a leșinat la ușă.

Poliția a studiat imaginile camerelor de supraveghere din zonă și a identificat mai mulți suspecți. Printre ei se afla și Stroie care a fost găsit în 24 de ore și arestat.

Românul spărgător de locuințe a refuzat să răspundă întrebărilor poliției, însă ofițerii au recuperat cuțitul pe care au găsit ADN-ul victimei.

În timpul cercetărilor s-a descoperit că Stroie mai fusese închis în Italia, pentru jaf și agresiune.

Vineri, 30 iunie, el a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare de Curtea din Swansea.

Îl cunoașteți pe acest bărbat? Este căutat de Poliție în Marea Britanie

Infractorii români se refugiază la Londra. Arestat după o spargere de 200.000 de euro dată în Italia

Un spărgător de locuințe a violat o femeie de 81 de ani

Un român, printre cei mai căutați spărgători de locuințe din Londra

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Interese comerciale în instituțiile statului român din străinătate. Ambasada României la Madrid, agent publicitar pentru compania PRIVATĂ Digi Mobil

Medic român, acuzat că a nenorocit un pacient în Scoția, după o operație la sâni. Tânără de 24 de ani: „Mi-au putrezit…”