Țepe la casele de marcat. Un român a primit interdicție să mai intre în magazinele din Irlanda de Nord

Written by RedactiaZW

Un român acuzat că înșela vânzătorii din mai multe supermarketuri din Irlanda de Nord a primit interdicție să mai intre în magazinele a trei dintre marile companii britanice.

Astfel, un judecător de la Înalta Curte a ordonat ca Iocuta Isfa, de 38 de ani, să nu mai aibă acces în magazinele Marks & Spencer, B & Q și Sainsbury, în condițiile în care i s-a acordat cauțiunea.

Românul le cerea vânzătorilor să îi schimbe bancnote de 20 de lire sterline, în două de 10 lire sterline, apoi în bancnote de cinci lire sterline. În timpul acestei operațiuni, bancnotele dispăreau. Astfel, individul a reușit să fure sute de lire sterline.

Numai de la un magazin Marks & Spencer escrocul a plecat cu 680 de lire sterline. După arestarea sa, Isfa a negat că are vreo legătură cu aceste fapte. Mai mult, el a spus că într-una dintre zilele în care s-a spus că era în magazin, era de fapt la medic.

Judecătorul a solicitat depunerea unei garanții de 400 de lire sterline și a ordonat să nu mai intre în Sainsbury, B & Q sau Marks & Spencer în timpul cauțiunii.

Englez înșelat de o româncă. L-a făcut să îi dea 35.000 de lire sterline susținând că este pe moarte

Pagubă de UN MILION de lire sterline. Înșelau oamenii pe Internet. Trei români condamnați

   

About the author

RedactiaZW

/* ]]> */