Un interlop din Brăila s-a predat autorităților române din Londra. Se ascundea de doi ani

Bănică Stelu (foto), un interlop în vârstă de 42 de ani căutat de aproape doi ani, s-a predat la consulatul României din Londra.

Bărbatul este membru al clanului Corbu din Brăila și era dat în urmărire internațională pentru tentativă de omor asupra lui Ionuț Vrânceanu, cel care l-a atacat cu un topor pe Stănel Corbu, liderul grupării interlope.




Potrivit publicației Obiectiv, din Brăila, Tribunalul Brăila a emis pe numele acestuia, încă din data de 29 septembrie 2016, un mandat de arestare preventivă în lipsă, pe o perioadă de 30 zile.

După ce s-a descoperit că Bănică Stelu este dat în urmărire internaţională, a fost urcat în avion, cu tot cu poliţişti, şi condus până la Aeroport în Bucureşti.

Pe 27 iulie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) al IPJ Brăila, s-au deplasat la Bucureşti, pentru a-l prelua, de la aeroport, pe interlop. Acesta era urmărit la nivel naţional şi internaţional, întrucât se sustrăgea de la măsura arestării preventive.

Pentru aceeaşi faptă comisă cu o violenţă extremă în vara lui 2016, încă un membru al grupării interlope din Lacu Dulce este dat în urmărire. Este vorba despre Băncuţă Casius Cley, cumnatul lui Stănel Corbu (în prezent Lăcătuş), de 35 de ani, care are şi el emis un mandat de arestare, în lipsă, tot din 2016, pentru infracţiunea de tentativă de omor

Atacul violent asupra celui cunoscut tot ca membru al grupării din Lacu Dulce, Ionuţ Vrînceanu Marin, zis “Ionel”, în vârstă de 27 de ani, a avut loc în luna august 2016, într-un imobil de pe strada Plevna, unde locuia acesta.

Atacul a venit la un an de la acesta a sărit cu toporul la liderul interlop Stănel Corbu. La sosirea autorităților, Vrânceanu prezenta o leziune în zona toracică, provocată cu un cuţit.

Cel înjunghiat a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru acordarea de îngrijiri medicale. Potrivit anchetatorilor, a fost vorba despre o răzbunare a interlopilor, asta după ce, în vara anului 2015, Vrînceanu l-a atacat cu toporul pe Stănel Corbu, lider al grupării din Lacu Dulce.

În rechizitoriu se arăta cum Vrînceanu a sărit cu toporul asupra maşinii lui Stănel Corbu şi a lovit cu putere, iar când liderul interlop a ieşit din autoturism a primit şi el un topor în braţ. Autoturismul “BMW” a fost serios avariat, iar Corbu a ajuns şi el la spital.

Nardi Gladiatoru, arestat și acuzat de uciderea interlopului Sorin Brăileanul în Ilford