in

VIDEO – Imagini șocante. Un român își înjunghie fosta iubită în stradă. Condamnat pe viață



Imaginile de pe camerele de supraveghere de pe o stradă din Ilford, estul Londrei, arată cum un român își înjunghie fosta iubită, după care o lasă să moară în stradă.

Genu Armeanu, în vârstă de 45 de ani, a ucis-o Elisabeta Lăcătușu, în vârstă de 44 de ani, cu 19 lovituri de cuțit. Ieri, după ce acesta a fost condamnat pe viață, poliția a dat publicității filmul atacului de pe 3 ianuarie. Acesta arată că cei doi vorbeau lângă un zid, înainte ca Armeanu o înjunghie pe femeie în Ilford, Essex. Filmul este tăiat în momentul atacului.

Cei doi se cunoșteau din copilărie, erau din același oraș din România. Potrivit Metro, Armeanu a devenit furios atunci când femeiea a încheiat relația cu el, în vara anului 2017. Mamă a trei copii, aceasta era amenințată de bărbat cu moartea. Deși speriată, Elisabeta nu credea că este fostul iubit este capabil de violență și nu a făcut nicio plângere la poliție.

După ce, initial, au avut o conversație calmă, Armeanu scoate un cuțit din buzunar și o înjunghie pe Elisabeta. Aceasta a țipat și a încercat să-l înfrunte, dar Armeanu a apucat-o de cap și a înjunghiat-o de mai multe ori. La un moment dat, Elisabeta a reușit să fugă, dar ucigașul a fugit după ea și a continuat să o înjunghie.

Apoi, român ul a plecat calm după atacul care a durat 30 de secunde.

O examinare post-mortem a arătat că Elisabeta, cunoscută și sub numele de Alina, a suferit cel puțin 19 răni prin înjunghiere. Cuțitul de bucătărie folosit de Armeanu a fost găsit pe strada de lângă trupul Elisabetei.

Cu patru săptămâni înainte de crima din decembrie 2017, Elisabeta i-a spus lui Armeanu că nu dorește să mai aibă de-a face cu el. Bărbatul a început să o aștepte în fața restaurantului din Upton Park unde lucra și îi trimitea texte în care își mărturisea dragostea față de ea.

De asemenea, a trimis un mesaj unui membru al familiei spunându-i că o va ucide “pe Alina” și apoi se va sinucide.

Într-un mesaj trimis unui prieten, Armeanu a mărturisit crima, iar poliția l-a arestat joi, 4 ianuarie, la primele ore ale dimineții.

Armeanu a declarat polițiștilor: „Nu este nimic de spus, doar că o iubeam prea mult și nu am putut să trăiesc cu gândul că este departe de de mine astfel încât, atunci am avut acest gând, am ucis-o, asta-i tot”.

După un proces de trei zile, românul a fost găsit vinovat de crimă. Instanța de la Old Bailey l-a condamnat la închisoare pe viață, cu executare a minim 28 de ani.

Crimă pasională în Ilford. Un rom din Vaslui și-a măcelărit fosta iubită

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„La Londra viața-i frumoasă”, melodia cu care artistul Marian Stan ridică sălile în picioare. «Dar radiourile românești nu o difuzează»

Raiul infractorilor. URMĂRIT general în România, se distrează în Anglia și publică fotografii pe Facebook