in

VIDEO – Londra. Român atacat de 20 de indivizi în fața casei. L-au înjunghiat sub privirile soției însărcinate



Un român a fost atacat și înjunghiat chiar în fața casei sale de mai mulți indivizi mascați. După cum ne-a povestit chiar el, totul s-a întâmplat pe 28 februarie, în Hornchurch, o zonă rezidențială din estul Londrei.

Emil Mihăilescu, în vârstă de 33 de ani, ieșise din curte pentru a merge cu soția sa însărcinată la spital.

„Eram pe picior de plecare”, a declarat el pentru Ziarul Românesc. „Ne-am urcat în mașină ca să mergem la cumpărături în Stratford, pentru că a doua zi soția mea trebuia să nască”.

În momentul în care s-au urcat în mașină, spune el, 15-20 de indivizi cu cagule pe față au apărut pe stradă și au început să lovească mașinile cu bulgări și cu pietre.

„Au început să lovească mașina, iar soția s-a speriat”, a mai spus Mihăilescu. „Atunci m-am dat jos și le-am spus să înceteze, iar ei au început să urle. A venit unul și m-a lovit, mi-a dat cu pumnul în față”, a continuat bărbatul.

Nu îi cunoșteam, nu îi văzusem în viața mea”, a mai spus acesta. Românul s-a luat după ei, cu gândul să intre în curte pentru a lua ceva ca să se apere, însă a fost înjunghiat: „Cuțitul mi-a atins plămânul și stomacul, dar m-au lovit și în mână și în cap”.

Soția lui a sunat la ambulanță, iar un vecin care este paramedic i-a sărit în ajutor și l-a bandajat până au sosit autoritățile.

Posted by Alexandra Ursachi on Thursday, March 22, 2018

Pe filmulețul înregistrat de soție se vede cum Emil aleargă după unul dintre ei, în timp ce ceilalți strigă la un camarad de-al lor: „Înjunghie-l, înjunghie-l”. Ceea ce se și întâmplă, sub privirea îngrozită a femeii însărcinate în luna a noua.

Emil ne-a spus că poliția a prins patru dintre agresori cu ajutorul filmării soției și a unor imagini de la un magazin Tesco unde banda făcuse scandal mai devreme în acea zi.

La spital a fost operat. „Am zis să dea Dumnezeu zile să îmi văd copilul măcar”, se ruga el în spital. Soția care a trecut prin momente îngrozitoare, a născut după două zile prin cezariană, având probleme din cauza tensiunii create și a stresului. Când și-a mai revenit, Emil a fost fericit că a putut să își țină în brațe fetița.

„Am avut stomacul perforat, am stat șase zile în spital, după operație. Medicul de familie mi-a spus că trebuie să stau două luni în casă, nu am voie să ridic nimic, nu mă pot duce la muncă”, a mai spus românul.

Un polițist l-a vizitat la spital pentru a-i lua declarații, apoi a fost chemat la secția de poliție pentru anchetă.

Emil Mihăilescu mai spune că a contactat și Ambasada României: „Mi s-a spus că nu mă pot ajuta decât cu niște contacte. Mi-au dat numere de avocați, de traducători, de transport și de la pompe funebre. Le-a mulțumit pentru ajutor”.

Peste câteva zile a fost apelat și de cei de la Consulatul României din Londra care i-au spus, de asemenea, că nu au cu ce să îl ajute.

„Sunt plecat din 2003 din România”, spune omul. „Am fost în Spania, în Italia, aici sunt din 2008. Nu am apelat niciodată la nimeni, am vrut să văd și eu cu ce mă pot ajuta autoritățile române.”

Emil Mihăilescu mai spune că i s-a părut ciudat că poliția a venit chiar din direcția în care fugiseră agresorii: „Asta înseamnă că au trecut câteva mașini de poliție pe lângă ei și nu i-a băgat nimeni în seamă.”

Se pare că Poliția din Londra nu mai poate face față valului de violență declanșat la începutul acestui an. În primele trei luni ale anului 2018 au avut loc nu mai puțin de 27 de astfel de crime, doar în ultima săptămână fiind înregistrate șase.

Român de 20 de ani, înjunghiat în Stratford. A murit în brațele prietenului său

Român înjunghiat mortal în Irlanda. Incidentul are legătură cu atacul de la Manchester

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Refuzat în România, vine în Marea Britanie unde deschide o clinică de înfrumusețare: „Mi s-a cerut șpagă ca să lucrez în țară, așa că am hotărât să plec”

Românii iau cu asalt universitățile britanice: „Nu poti da greş cu o astfel de diplomă / Brexit nu cred că va avea vreun efect negativ”