in

Weekend însângerat pe străzile Londrei. Doi copii împușcați în Harrow, adolescent omorât în sudul Londrei



Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat, iar un bărbat de 30 de ani a fost rănit în urma unor împușcături în Londra.

Potrivit Sky News, poliția a intensificat patrulele în Londra după un weekend plin de violență în timpul căruia în capitală au fost raportate alte împușcături și mai multe înjunghieri.

Un tânăr de 20 a fost dus în spital după ce a fost înjunghiat în Stratford, estul Londrei, luni după amiază.

Și un bărbat de 30 de ani a fost rănit într-un schimb de focuri în New Cross, sud-estul Londrei, tot luni, puțin înainte de ora 17:00.

Poliția a declarat inițial că omul înjunghiat e într-o stare critică, dar se pare că niciuna dintre victime nu a suferit leziuni care să îi pună viața în pericol.

Un bărbat a fost tratat, de asemenea, în urma unei înjunghieri, în Chadwell Heath, estul Londrei, luni seara.

De asemenea, doi băieți, cu vârste între 15 și 13 ani, au fost împușcați, duminică, în centrul nordul Londrei.

Incidentul a avut loc în Harrow, în nord-vestul Londrei. Băiatul de 15 ani a fost dus la spital, unde a rămas într-o stare care nu îi pune viața în pericol.

Cel de 13 ani, despre care se credea că fost doar un martor nevinovat, a fost eliberat din spital după ce a primit îngrijiri.

Poliția a spus că există și o posibilă a treia victimă care ar fi putut fi la fața locului.

Un bărbat în vârstă de 39 de ani arestat în legătură cu incidentul a fost eliberat sub urmărire penală.

Adolescenții au fost împușcați cu mai puțin de 24 de ore după ce Rhyiem Barton, de 17 ani, a fost împușcat mortal, sâmbătă, în sudul Londrei.

Primarul din Londra, Sadiq Khan, a declarat că refuză să accepte că “nu se poate face nimic pentru a stopa creșterea criminalității”, spunând că forța a fost “excesivă și subutilizată”.

De la începutul anului 2018, poliția investighează mai mult de 60 de crime. Statisticile oficiale arată că numărul crimelor din Londra a crescut deja cu peste 44% față de întreg anul 2017.

Tot în weekendul care a trecut, un bărbat de 22 de ani a fost împușcat în Lewisham, iar un altul de 43 de ani a fost înjunghiat în Perivale.

De  asemenea, trei tineri de 22, 27 și 17 ani au fost înjunghiați în urma unei dispute, în Hackney.

Au avut loc violențe și în nordul Angliei. Astfel, un adolescent a fost rănit grav în Clayton, Manchester, luni după-amiază, iar un tânăr de 20 de ani a fost înjunghiat mortal în centrul orașului Liverpool, la primele ore ale zilei de duminică.

VIDEO – Londra. Român atacat de 20 de indivizi în fața casei. L-au înjunghiat sub privirile soției însărcinate

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Broșura cu care Ministerul Diasporei vrea să salveze românii exploatați în străinătate

Theresa May, o nouă înfrângere în Camera Lorzilor. S-a votat ca Marea Britanie să rămână parțial în UE