in

Adrian Manu a salvat-o pe Monika Konczyk din flăcări



Adrian Manu, un român de 38 de ani din Vâlcea, a salvat-o pe poloneza Monika
Konczyk, în timpul evenimentelor violente de la Londra.  

Manu și alți români au ieșit să stingă focul din preajma casei unde locuiesc, în
Croydon, un cartier londonez. Ei aflau chiar lângă un bloc din Croydon, cuprins
de flăcări, și încercau să dea o mână de ajutor la stingerea focului, când au
observat un om la unul dintre etaje.
Era vorba de o femeie, Monika Konczyk, surprinsă de incendiu în casă. Focul
cuprinsese un magazin de mobilă deja, dar românii au adunat saltele și perne
pentru ca femeia să poată sări de la etaj.
Manu i-a strigat femeii să sară. Monika locuia la etajul întâi. A coborât pe
copertina magazinului de la parter, a sărit, iar românul a prins-o în brațe, la
sol.
”Nu sunt un erou”, a spus acesta, precizând că a făcut doar ce trebuia să facă.
”Suntem vecini”, a declarat el. Adrian Manu locuiește la Londra de patru ani și lucrează în construcții.

Are 38 de ani și s-a născut în Bălcești, Vâlcea.

Monika, sub șoc

Monika Konczyk este o poloneză de 32 de ani și sosise la Londra în martie 2011.
Din seara incendiului ea s-a aflat sub stare de șoc.
Abia mai târziu a povestit ziarelor britanice ce i s-a întâmplat. Incendiul a
izbucnit pe strada ei din Croydon, în a treia zi de violență în Londra.
Monika Konczyk, o tânără mamă, se afla singură în apartamentul ei închiriat,
când focul a cuprins blocul în care locuia. Ea a încercat să împacheteze în
grabă câteva lucruri și să iasă pe ușă, dar după cum a declarat a dat piept cu
un zid de flăcări. Credea că va muri. Nu îi rămăsese decât să sară pe fereastră.
Cei aflați în stradă, printre care și românul nostru, au ajutat-o să își facă
curaj să sară. Ea s-a declarat șocată de incendiu și a spus că va trece mult
timp până să își revină.

Monika Koncyzk este o poloneză care lucrează la Poundland și are la Londra pe
sora ei și un cumnat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Petronela Olaru Sarmiento, mamă şi soţie, între România şi Filipine

Romi români, în casa unui ofițer al UK Border Agency