in

Consulatul nu-și asumă acuzele comunităţii

Consulatul român a găsit cauza nemulţumirilor comunităţii românilor din UK: combinaţia dintre lipsa de personal şi lipsa de bun simţ a celor care apelează la serviciile consulare.



În luna iulie, mai mulți forumiști de pe romani-online.co.uk au declarat război consulatului, reclamând multe nereguli în funcționarea acestuia. Pe 17 septembrie, o delegație a nemulțumiților, în frunte cu Adrian Cherciu, directorul ROMANi ON LiNE, a avut o întâlnire cu Ambasadorul Ion Jinga și cu șeful secției consulare, Oana Gheorghiu (foto). După întâlnire, ambasadorul a dat publicității un mesaj către cei nemulțumiți, iar consulatul a încercat să răspundă la aproape toate chestiunile ridicate de forumiști. La o parte dintre întrebări, răspunsurile primite au fost legate de absența fondurilor și personalul insuficient și suprasolicitat. Funcționarii consulatului s-au plâns că o parte din problemele curente au la bază “lipsa de bunsimț a multora dintre cei care apelează la serviciile Consulatului. Personalul instituției este agresat verbal în mod constant, uneori chiar și fizic”.

Probleme

Iată, pe scurt, problemele ridicate de români pe forum:

  • informații sumare și greu accesibile legate de traducătorii autorizați;
  • neacordarea de prioritate cazurilor speciale;
  • informații contradictorii cu privire la necesitatea fotografiilor;
  • informații incomplete, dificil de accesat sau neclare de pe siteul Ambasadei sau afișate la sediul consulatului;
  • cerința de a fi tradus un document britanic (yellow card, blue card, certificate de naștere);
  • taxele consulare prea mari;
  • încasarea taxelor la Secția Consulară exclusiv în numerar;
  • atitudinea neprofesionistă a personalului consulatului;
  • sediul consulatului este impropriu desfășurării activității consulare;
  • supraaglomerarea spațiului destinat publicului;
  • nerespectarea programului de funcționare;
  • funcționari sonculari care nu înțeleg limba engleză;
  • nu se răspunde la telefon pentru informații sau programări.
  • absența drapelului României arborat pe catarg;

Răspunsuri

Cu privire la nemulțumirile expuse de utilizatorii forumului, Secția consulară a pregătit următoarele răspunsuri.

  • Nu există număr de telefon special pentru traducători. Secția consulară este în legătură permanentă cu traducătorii autorizați de Ministerul Justiției român care au depus specimenul de semnătură și sigiliu la Secția consulară și actualizează lista traducătorilor înscriși. Lista traducătorilor se comunică, la cerere, persoanelor interesate – prin e-mail, sau poate fi ridicată de la Secția consulară.
  • Pentru cazurile speciale, Secția consulară are program separat de audiențe – vinerea între orele 09.00 – 12.00, pentru care se pot face programări. În plus Secția consulară acordă zilnic asistență consulară pentru cazurile cetățenilor români aflați în situatii dificile în Marea Britanie
  • Decese, accidente, spitalizări, arestați/ deținuți. Recomandăm informarea directă de la avizierul situat în incinta Secției consulare doar persoanelor care se prezintă direct la sediul Secției consulare pentru servicii consulare “clasice” punctuale: eliberarea de titluri de călătorie, pașapoarte, procuri/ acte notariale/ înscriere de acte de stare civilă – pentru o informare preliminară astfel încât timpul de așteptare la ghișeu pentru ceilalți solicitanți să fie scurtat.
  • Singurele servicii consulare pentru care este necesară fotografia sunt:

      – Obținerea unui titlu de călătorie pentru minor sub 14 ani – este de preferat prezentarea de către părinți a fotografiei pentru a evita deplasarea la sediul Secției consulare cu un copil, pentru a scurta timpul de așteptare, a evita aglomerarea sălii de lucru;

      – Procura pentru carte de identitate – este necesara certificarea fotografiei de catre consul – conform prevederilor legii române.

  • Traducerea certificatului britanic – de naștere/ căsătorie/ deces – este necesară pentru înscrierea datelor în registrele de stare civilă române aflate la misiune – atât în țară cât și la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.
  • Secția consulară a Ambasadei României la Londra nu are nici un fel de competență în stabilirea cuantumului taxelor încasate pentru serviciile consulare prestate.
  • Secția consulară a respectat cu strictețe programul de începere a lucrului cu publicul, ba mai mult, pe toata perioada verii sediul a fost deschis la ora 8.30, pentru a face față valului mare de solicitări. În ceea ce privește programările, acestea au fost făcute doar pentru depunerea cererilor de pașapoarte, iar orele au fost întotdeauna indicate ca fiind estimative din cauza faptului ca o dată cu preluarea cererilor de pașapoarte se face și preluarea titlurilor de călătorie, acte considerate cu regim de urgență. De asemenea, Secția consulară și-a prelungit în repetate rânduri programul de funcționare astfel încât să rezolve toate serviciile solicitate, chiar în condițiile în care legea prevede ca termen de rezolvare a serviciilor în regim de urgență 48 de ore.
  • Secția consulară a luat toate măsurile necesare pentru a evita supraaglomerarea și pentru scurtarea timpilor de așteptare a cetățenilor. Mai mult, începând cu data de 5 septembrie, a intrat în funcțiune un nou program de lucru cu publicul prin care a fost scurtat simțitor timpul de așteptare al cetățenilor care solicită servicii consulare.
  • Șeful Secției consulare a stat de vorbă personal cu toți solicitanții care au avut de făcut reclamații și a răspuns, atât în scris, cât și verbal, tuturor solicitărilor pertinente. De asemnea, pe site-ul Ambasadei României există rubrica intitulată “Opinia dumneavoastră” unde s-a răspuns constant tuturor solicitărilor și reclamațiilor.
  • Angajații Secției consulare nu au interzis accesul cărucioarelor pentru copii, ba mai mult, au încercat preluarea cu prioritate a familiilor cu copii mici. Cu excepția depunerii cererilor de pașapoarte, unde prezența minorilor este obligatorie, Secția consulară a încurajat familiile să vină fără copii, iar, pentru evitarea supraaglomerării a indicat să rămână în sediu doar membrii familiilor care aveau nevoie de un serviciu consular.
  • Toți funcționarii angajați direct ai Ministerului Afacerilor Externe și trimiși în misiune la Secția consulară a Ambasadei României la Londra sunt buni vorbitori ai limbii engleze.
  • În prezent la sediul Secției consulare situate la 344 Kensington High Street există două drapele atât la intrarea cu publicul cât și în sala de lucru cu publicul – ambele vizibile de la distanță. Steagurile au fost instalate în urmă cu mai bine de 4 luni.

Cei care au nemulțumiri cu privire la funcționarea consulatului, pot scrie pe forumul ROMANi ONLiNE sau pe adresa [email protected].

Citește și:

Comunitatea declară război consulatului

Mesajul Amabasadorului Jinga către nemulţumiţi

Funcţionarii consulari: “Suntem agresaţi”

Arboraţi drapelul României!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Anastase: Românii din diaspora nu prea muncesc

Englezii laudă muncitorii români