in

Viața ca o doină: A renunțat la o carieră muzicală pentru un viitor în UK

În urmă cu 12 ani, pe când era în anul trei de facultate, Gabriel Furtună a renunțat la pasiunea pentru muzică pentru a-și construi un viitor în Marea Britanie. Aici, după câțiva ani de muncă intensă, a reușit să-și asigure stabilitatea financiară, să-și întemeieze o familie și să pună pe picioare propria firmă de construcții, Dacos Construction.

Dacă România ar fi fost mai prietenoasă, altfel spus, dacă ar fi oferit mai multe oportunități celor care vor să trăiască din muzică, din pasiunea pentru un instrument tradițional românesc, povestea lui Gabriel ar fi fost astăzi, probabil, cu totul alta. La puțină vreme după ce a împlinit trei ani, acesta descoperea primele acorduri muzicale, la un acordeon. Șapte ani mai târziu, avea să se îndrăgostească “la prima ascultare” de nai și multă vreme a crezut că viitorul său va fi modelat de acest instrument.

“Cu naiul a fost atracție la prima vedere, dacă pot să spun așa”, își reamintește Gabriel. “Am fost cucerit de acest instrument atât datorită faptului că avea un sunet special, cât și pentru că era un instrument mai deosebit. Sau poate că a fost destin. În orice caz, conexiunea cu naiul a fost atât de puternică, încât m-am obișnuit imediat și multă vreme am rămas nedespărțiți”.



După ani buni petrecuți alături de acest instrument, ani în care Gabriel își propusese să-și construiască o carieră în domeniu, începuse să studieze Pedagogia Muzicală și devenise membru al Ansamblului Muzical Instrumental “Ciocârlia”, același destin care i-a pus naiul în mână l-a și despărțit de el.

“Eram în anul 3 de facultate în București, mă alăturasem deja ansamblului Ciocârlia, când am început să înțeleg că nu pot să-mi câștig existența doar din cântat și trebuie să fac mai mult. În mai, 2000, am decis să plec în Anglia. Aveam doar 21 de ani.

Am ajuns aici, cu viza de muncă, ca student, la cules de căpșuni. Ca mulți alții, de altfel. Cred că era singura cale legală pentru români de a intra pe meleagurile britanice în acea perioadă. Și am venit cu gândul de a rămâne definitiv”, povestește Gabriel despre începutul experienței britanice și motivele care l-au făcut să renunțe la cariera muzicală.

Muzica șantierului

După trei luni de cules căpșuni a pornit pe un nou drum, cel care astăzi i-a adus statutul de manager și stabilitatea financiară pe care pasiunea pentru nai nu a putut să i-o ofere. S-a mutat în Londra, unde avea câțiva prieteni din orașul natal, Tulcea, care l-au ajutat să-și găsească un job în construcții.

Tranziția dintr-o lume mai sensibilă ca cea a muzicii, în cea de pe șantier a fost extrem de dură, însă nu l-a speriat. Gabriel spune că “impactul a fost extrem de puternic, fiind extrem de greu să renunți la aspirațiile la o carieră artistică, să lași în spate un spațiu în care ești înconjurat de instrumente muzicale și să intri într-unul în care ești prins printre mașinării de construcții, picamăre, a căror muzică nu e chiar așa de melodioasă. Dorința din suflet de a răzbate și de a progresa m-au ajutat totuși să trec peste toate greutățile.”

“Astfel, după 4 ani de muncă în drylining, m-am hotărât să-mi deschid propria firmă, deoarece nu acceptam ideea de a rămâne un simplu muncitor și știam că pot face mai mult. Nu a fost un pas dificil de făcut, pentru că aici ai nevoie doar de câteva hârtii să-ți deschizi o firmă. Greul vine abia când trebuie să-ți găsești contracte, clienți. Iar ca să-l depășești trebuie să dai dovadă de seriozitate, să fii foarte atent în ceea ce privește calitatea muncii, angajații pe care îi ai, felul în care te porți cu ei și multe altele pe care le-am învățat de-a lungul anilor”, spune Gabriel despre experiența de manager.

Viitorul e în UK

În această nouă lume, în care responsabilitățile sunt mai multe, dar și satisfacțiile pe măsură, Gabriel se reîntoarce la muzică doar în clipele de răgaz. “Pentru mine muzica este o altă dimenisiune, e locul în care îmi găsesc liniștea și mă relaxez după o zi încărcată la firmă, pe șantier. Îmi pare rău că nu am mai mult timp pe care să i-l dedic, dar folosesc orice clipă mi se oferă pentru a cânta”.

Muzica e și un mod de a-și readuce aminte de locurile natale, de România, unde nu are însă de gând să se întoarcă. “Planurile mele de viitor sunt legate de Marea Britanie, România fiind acum pentru mine doar locul unde m-am născut, unde am părinții și de care mă leagă foarte multe amintiri. Cu toate astea, nu ajung decât în vacanța de vară a copiilor. De întors în țară nici vorbă”, spune Gabriel, care de curând s-a înscris în PSD Anglia din dorința de “a ne forma și a ne face cu noscuți ca și comunitate în UK”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România a devenit destinaţie turistică de vis pentru americani

Imigrația reduce prețurile locuințelor