in

La Ambasada României, ca la cârciumă: „Primul venit, primul servit”

Biroul de presă al Ambasadei României la Londra publică pe site-ul oficial un anunț în care invită comunitatea la o întâlnire cu noul ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu.

Pe lângă limbajul de lemn al comunicării, ne sare în ochi o frază de-a dreptul halucinantă: „date fiind constrângerile cunoscute de spaţiu, înscrierea se va face în limita locurilor disponibile, în baza principiului «primul venit, primul servit»”. Scurt și la obiect, ca la cârciumă.

Presupunem că va fi deschis până la ultimul client, după care se va bea și cel din urmă șpriț, la botul calului, cum se spune, în timp ce ospătarii ridică scaunele pe masă.



Lăsând gluma la o parte, nu înțelegem de ce există „constrângeri cunoscute de spaţiu”? În Londra sunt și alte incinte ce pot găzdui o întâlnire a ministrului cu cetățenii români și care nu ar necesita „înscriere în limita locurilor disponibile”. Poate că ministrul ar trebui dus în locurile unde trăiesc românii, în Brent bunăoară, și nu în sala de protocol al ambasadei.

Cum și Ziarul Românesc a primit aceeași invitație de „a se înscrie în limita locurilor disponibile”, urmând să fie sau nu „servit” la masa ministrului Stoenescu, considerăm că o astfel de acțiune este o insultă la adresa jurnaliștilor și a cititorilor noștri.

De aceea, niciun reprezentant al Ziarului Românesc nu va participa la această întâlnire.

Redacția Ziarul Românesc

S-a ajuns la interpelare parlamentară: „Vrem ambasador la Londra!”

Dan Mihalache „Somnorilă” ar putea fi ambasador la Londra

Dialog halucinant în Ministerul Afacerilor Externe: ”Îmi bag p…, noi nu avem lege”

Un fost angajat ICR rupe tăcerea: „Șefii SRI-ului și SIE prelucrează oameni din comunități”

Ambasada României nu e pentru români

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Numele premierului britanic, în scandalul Panama Papers. Cameron: „E o afacere privată!”

Parlamentarii români se gândesc la diaspora. Vor Centre Comunitare în străinătate!