in

Pasiunea pentru câini, afacere de succes



Pe Radu Zamfir câinii l-au scos din bucluc de mai multe ori, ba chiar i-au salvat și viața. În România, în urmă cu mulți ani, mulțumită unui partener patruped, a scăpat de câteva persoane care se ocupau cu schimbul valutar și își propuseseră să-l jefuiască. În Anglia, un șofer agitat a renunțat să se mai ia de el în trafic când a văzut că acesta are un prieten canin în mașină. Și, dincolo de multe alte experiențe de acest tip, câinii și pasiunea lui Radu pentru aceștia l-au ajutat să dezvolte în Marea Britanie o afacere de succes.

Radu Zamfir a ajuns în Marea Britanie în urmă cu 11 ani. Avea doar 10 lire în buzunar când a trecut granița, dar era încărcat cu suficientă ambiție ca bugetul aproape inexistent să nu i se pară o corvoadă. În vârstă de 32 de ani pe atunci, plecase din țară, ca majoritatea tinerilor, cu gândul să strângă ceva bani, după care să se întoarcă acasă, în Brașov, la familie. O conferință din Londra, de NLP (Neuro Linguistic Pro gra mming), avea însă să-i schimbe gândurile și chiar destinul.

Astăzi, Radu conduce o companie de dog security cu o cifră de afaceri de peste 650.000 de lire pe an, are nouă angajați, dintre care patru sunt români, iar în 2012 plănuiește să-și aducă business-ul la un turnover de peste 3 milioane de lire. Cum a ajuns aici? Pe scurt, am putea spune că tot ce a realizat se datorează faptului că și-a urmat pasiunea cu ambiție și determinare. Pe larg, povestea lui Radu e și mai captivantă.

“În anul 2001 am fost la un seminar de personal development (dezvoltare personală) ținut de Anthony Robbins, unul dintre creatorii NLP-ului. Acea întâlnire mi-a schimbat destinul, pentru că m-a ambiționat să-mi depășesc statutul de simplu emigrant care vrea să strângă câțiva bani și apoi să se întoarcă acasă. După curs, mi-am pus o simplă întrebare: ce aș vrea să fac, ce mi-ar face plăcere să lucrez, chiar și dacă ar trebui să plătesc ca să pot să fac ce-mi place? Această întrebare mi-a deschis atât ochii cât și mintea, mi-a schimbat total direcția în viață. Pentru că atunci m-am decis să-mi urmez pasiunea de a lucra cu câinii și aici în UK, cu toate că, în momentul în care am ajuns în această țară, consideram că nu am nicio șansă să prind un job în domeniu”, povestește cu nostalgie Radu despre ziua în care a decis să ia calea antreprenoriatului.

Despre frica oamenilor de a-și lua viața în propriile mâini, de a se concentra profesional pe lucrurile care îi pasionează, Radu spune că reprezintă cel mai aprig dușman al acestora în calea dezvoltării profesionale. Iar acest lucru se vede, mai ales, în contextul economic actual.

“Majoritatea românilor care ajung în Anglia vin să strângă niște bani. Ceea ce nu e rău. Problemele apar, mai ales, cu recesiunea actuală și cu lipsa ofertelor de muncă de pe piață, din cauză că această majoritate vine dispusă să facă orice. Această atitudine îți scade șansele de a-ți găsi de lucru și, mai ales, nu o să-ți ofere nicio satisfacție în afară de una timidă, financiară.“

Această idee, susținută de răspunsul la întrebarea ce își dorește să facă – pasiunea pentru lucrul cu câini, a dat naștere companiei Guard Dog Security, care, astăzi, e una dintre cele mai apreciate în domeniu și singura care își garantează serviciile oferite cu suma de 3.000 de lire.

Pasiunea pentru câini

Radu spune că pasiunea pentru câini o are de mic, petrecându-și copilăria în preajma animalelor. “Tata era inginer agronom și creștea găini și iepuri de rasă cu care mergea la expoziții. Unchiul meu, de asemenea, creștea porumbei voiajori. Iar printre ei, eu îmi doream să am, să cresc și să dresez câini. Îmi aduc aminte că, la 14 ani, tata, după multe rugăminți, mi-a adus un câine lup. Până atunci am tot avut căței de curte pe care am încercat să-i dresez. Însă, momentul în care am primit acel câinel de rasă a fost ceva fantastic, de neuitat“. Radu a învățat să-l dreseze singur, ajutându-se de o carte veche despre dresajul câinilor militari.

Mai târziu, când tatăl sau i-a recomandat să se înscrie la Facultatea de medicină veterinară, pentru a-și duce mai departe pasiunea pentru animale, tânărul Radu a renunțat, la puțin timp după ce a început să se pregătească pentru admitere. “Mi-am dat seama că vreau să lucrez cu animale vii și sănătoase și nu puteam să învăț despre boli și viruși”, spune acesta.

În țară, însă, nu a avut ocazia să lucreze prea mult cu animalele, pentru că sistemul birocratic reușea să-i pună piedici, cum, de altfel, face cu majoritatea tinerilor antreprenori români. Acum, când își amintește de experiențele birocratice din România și le raportează la cele din UK, spune că aici, în Marea Britanie, a descoperit raiul pe pâmânt.

În UK oricine poate să-și deschidă o firmă. Iar sistemul e foarte prietenos cu antreprenorii mici, față de cel din România. De asta le recomand românilor care vin aici să lucreze pe cont propriu, ca self employed sau să-și înființeze o companie care să ofere servicii bazate pe priceperile lor. E unul dintre cel mai bune lucruri pe care poți să le faci în condițiile în care joburile se găsesc din ce în ce mai greu, aproape deloc. Dacă nu ai găsit de lucru până acum, nici nu mai ai șanse să găsești. Majoritatea companiilor nu mai angajează, preferând să externalizeze. Outsourcing-ul nu mai e modă, ci a devenit o metodă de supraviețuire a companiilor. Iar acest lucru scoate în piață o mulțime de oportunități. Prin urmare, dacă ești priceput într-un domeniu, dacă vorbești bine engleza și știi să te promovezi, chiar și cu niște flyere, ai foarte multe șanse să reușești aici“, spune Radu.

“Investește în tine!”

Pe de altă parte, dacă nu îndeplinești aceste condiții, Radu recomandă să nu eziți să te (auto)educi. Până ce și-a dezvoltat afacerea, tânărul manager a lucrat ca dog handler într-o companie de security, iar mare parte a timpului liber a dedicat-o educației. A împrumutat bani ca să facă un curs de dresaj care să-i ofere o acreditare recunoscută în UK, a făcut cursuri de psihologie canină, dar și cursuri de limba engleză, web-design, management, marketing si NLP. Toată investiția în acestea se reflectă astăzi în cifra de afaceri a companiei.

Trecând peste succesul actual, Radu spune că nu o să uite niciodată primul telefon pe care l-a primit de la un client. “Un bătrânel avea un câine imens pe care nu putea să-l bage în mașină și trebuia să-l ducă undeva. Patrupedul avea o frică mare de mașini, iar când am deschis prima oară portbagajul a fugit, cât era el de mare, rupând pământul. După 20 de minute însă, câinele era la “in” în mașină, iar la „out” afară… începuse chiar să-i placă, iar bătrânelului nu-i venea să creadă. Reușita de atunci a fost foarte importantă pentru că mi-a dat încredere și m-a motivat.”

Din cămăruța sufocantă în care a stat când a ajuns în UK, acum Radu locuiește în propria casă, alături de soție, fiică și cinci câini. E conștient că, dacă nu și-ar fi urmat pasiunea, dacă nu ar fi investit în ea, nu ar fi ajuns niciodată aici. Pentru că norocul, care pare că a fost de partea lui, e, spune Radu, doar o atitudine, un mod de a gândi care îți permite să vezi oportunitățile ce apar în jurul tău.

F.B.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Parlamentul European: Statele membre care menţin restricţii pentru români, “încalcă tratatele”

Sărbătoarea Pomului de Crăciun la Londra