Patru ani de muzică la AB Music Academy din Londra. Andrada și Florin, doi muzicieni românii care și-au urmat visul

Written by RedactiaZW

În ianuarie 2012, doi tineri muzicieni din Oradea deschideau la Londra școala de muzică AB Music Dreams. Patru ani mai târziu, în 2016, visul merge mai departe, iar școala creată de Andrada și Florin devine AB Music Academy, un proiect care a crescut de la an la an. De la o pianină cumpărata cu mari sacrificii financiare, AB Music Academy are acum mai multe săli de repetiție, profesori angajați, organizează concerte și tabere muzicale. Se poate spune că Andrada și Florin și-au văzut visul cu ochii.

„Eu îmi doream foarte mult să deschid o școală românească, pentru copii”, spune Andrada Maria Brisc. „În principiu, o doream în România, dar după ce am venit la studii aici, la masterat la Royal Academy of Music și am cunoscut o altă mentalitate, am decis să rămânem și să deschidem aici ceva al nostru”.

Astfel a început totul. Ideea de la care a pornit prima școală românească de muzică din Londra a fost de a oferi românilor din diaspora posibilitatea de a studia educația muzicală în limba maternă. De aceea, la început, Andrada și Florin au apelat doar la profesori români. Însă, din motive obiective, lucrurile s-au mai schimbat între timp, fiind nevoiți să apeleze şi la profesori de alte naţionalităţi.

Însă, predarea în limba română primează, spune Andrada: „De exemplu, orele de teorie muzicală sunt în limba română. Orele de grup. Avem adulți şi copii români care învață la noi și lor le predăm în limba română.”

Florin Constantin Pașcu a fost ceva mai sceptic la început: „Practic, eu nu am fost interesat să  fac școală de muzică. Eu am vrut să îmi creez o carieră solo ca toboşar şi cântăreţ în Londra. Să mă mențin financiar din asta, să studiez, să cânt, să merg la concerte şi să fac ceea ce-mi place. Dar toate astea nu se puteau întâmpla dintr-o dată.”

Andrada, cea care la Liceul de Muzică din Oradea i-a fost profesoară, l-a încurajat să predea: „O oră, două. Apoi m-a împins și am  prins gustul. Apoi elevii vorbeau, transmiteau mai departe informația. Astfel încât am ajuns să avem atât de mulți elevi încât să nu mai putem să le predăm doar noi.”

O dată cu creșterea numărului de elevi s-au ivit noi necesități. Așa că tinerii orădeni și-au dat seama că pasiunea lor s-a preschimbat, ușor, într-o afacere. Astfel, au decis să angajeze alţi şase profesori: trei români, un englez, un grec şi un italian. Orele se desfășoară la sediul AB Music Academy în Acton – Londra, însă există posibilitatea predării la domiciliul studenților sau chiar pe Internet, prin Skype.

„Conceptul a fost să le oferim elevilor șansa de a cânta pe scenă”, spune Florin. Apoi continuă: „Eu am fost la o facultate în Anglia, la Londra, unde mi s-a  ferit posibilitatea asta. Și mi-am dat seama că e foarte important în cariera unui artist să cânte în fața publicului. Să se afirme. Și am furat un pic din această concepție. Organizăm elevii pe care îi avem în trupe muzicale, dar există şi prestaţii solo pentru cei ce optează pentru varianta aceasta.”

Acum, AB Music Academy nu se adresează doar copiilor. Există elevi de toate vârstele, de la 4 la 75 de ani sau mai bine. Andrada ne-a spus că a avut un elev englez de 74 de ani care nu studiase muzică înainte şi a progresat foarte mult.

Florin predă tobe, canto la orice nivel și pian pentru începători, iar Andrada se ocupă de lecții de pian, canto și teorie muzicală. Ceilalți profesori predau saxofon, clarinet, flaut, chitara, bass, ukulele și vioară. ABMA dorește să înființeze și un cor.

Pe parte de canto muzica modernă academia colaborează cu un nume cunoscut în România, Oliver Popa, cel care, timp de șase ani, a fost profesor de canto la X-Factor România şi de asemenea la şcoala Crinei Mardare.

În acest moment, spun cei doi, academia pregătește 80 de elevi: „Dar în total, au trecut prin mâinile noastre câteva sute în tot acest timp.”

AB Music Academy organizează doua concerte pe an, unul vara și unul iarna. „Avem români care cântă muzică populară, avem arabi care și-au cântat tradiţia lor. De Crăciun am avut reprezentaţii din Portugalia, Ucraina, Japonia, Iran”, spun cei doi profesori de muzică. Concertele sunt deschise publicului lar,  nu sunt exclusiv pentru părinți sau cunoscuți. 

Nu e o școală în sensul clasic al cuvântului”, spune Andrada. „Nu e distanța aceea academică. Suntem o familie. Mergem la pizza împreună, la evenimente muzicale, jam sessions. Facem și pregătire psihologică pentru scenă. O oră nu se rezumă doar la a învăța pe cineva instrumentul. Lecția include viața de zi cu zi şi experienţele fiecăruia… ajungem la o concluzie generală. Lucrăm şi cu persoane cu nevoi speciale, avem şi elevi autişti care, în general, sunt cei mai talentaţi”, zâmbeşte Andrada. „Am avut însă şi câţiva afoni care nu au ajuns la un nivel de performanță ridicat, dar au reuşit să treacă de nivelul 4 la examenele naţionale (GRADES)”.

Toţi profesorii  AB Music Academy nu au doar o carieră didactică, ci şi una concertistica. Cel mai apropiat concert, Autumn Classics IV , un concept creat tot de cei doi directori ai şcolii, va avea loc pe 30 octombrie, la Ukrainian Social Club, 154 Holland Park Ave, W11 4UH, Londra unde li se va alătura și Oliver Popa.

Împreună, vor susține un concert de muzică clasică şi musical. Autumn Classics a devenit o tradiție, fiind susținut în fiecare an (este la a patra ediție) și are scopul de a face muzica clasică accesibilă tuturor, ne-a spus Florin. Vor fi arii din opere, duete şi musical care îi vor purta pe spectatori într-o călătorie muzicală în timp și spațiu.  Biletele costă 10 lire sterline de persoană şi se pot achiziţiona de pe www.EventBrite.co.uk introducând numele Autumn Classics IV.

De asemenea, în perioada 24-27 octombrie, AB Music Academy organizează și o tabără muzicală de zi, care va avea loc la Restaurantul românesc Crystals of London, 2 Agate Close, Twyford Abbey Rd, NW10 7FJ.

Sunt așteptați copiii între 8 și 13 ani, cu sau fără experiență muzicală. Tabăra se va ține în fiecare dintre cele patru zile menționate, între 9.00 și 14.00, cu masa de prânz inclusă. Prețul pentru o persoană este de 100 de lire sterline, iar pentru două persoane din aceeași familie este 190 de lire sterline.

„Vom introduce instrumentele muzicale copiilor, vom viziona filme artistice cu teme muzicale”, spune Florin. „De asemenea, vor fi activități interactive, relaționate cu muzica. De exemplu, vrem să formăm trupe cu elevii prezenți, iar la sfârșit vom da un concert cu ceea ce am învățat în această perioadă.”

În tabăra de la Crystals of London, copiii vor avea ocazia să încerce să cânte la instrumentul preferat, precum tobe, vioară, chitară, chitară bas, pian, ukulele și altele. De asemenea, vor avea parte și de ore de canto. Mai multe detalii despre  tabăra puteți găsi pe blogul site-ului AB Music Academy la www.ABMusicAcademy.com/blog.

 

Mircea Maer

Doi orădeni au școală de muzică în Londra. Andrada și Florin și-au împlinit un vis

Sărbători cu colinde și cadouri în comunitatea românească

Doi tineri artiști români au susținut recitaluri la Crystals of London

Leonard Nedelcu, student la Westminster: „Vreau să demonstrez că lumea muzicală are nevoie de mine”

About the author

RedactiaZW