in

Prințul Charles, oaspete al „Festivalului Transilvania” de la Londra

Timp de trei zile, între 13 și 15 mai 2014, la sediul de protocol al Ambasadei României, în 1 Belgrave Square, se va desfășura „Festivalului Transilvania”, o inițiativă de anvergură a Fundației româno-britanice ADEPT, realizată cu sprijinul Ambasadei României și al Institutului Cultural Român de la Londra.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României, „Festivalul Transilvania” își propune să celebreze frumusețea naturală și patrimoniul cultural ale uneia dintre cele mai diverse și atractive provincii istorice românești. Invitatul de onoare va fi, pe 13 mai, Alteța Sa Regală Prințul de Wales, un admirator al peisajelor și tradițiilor transilvănene și un promotor constant al inițiativelor de conservare a patrimoniului natural și construit al Transilvaniei.



Prințul Charles va participa la deschiderea festivalului, unde va avea loc vernisajul expoziției „Pictori britanici în Transilvania”. Expoziția include operele mai multor artiști care au participat în septembrie 2013 la o tabără de pictură în România cu sprijinul Alteței Sale Regale.

Picturile, care vor putea fi achiziționate în beneficiul viitoarelor proiecte ale fundației, poartă semnăturile lui Tim Scott Bolton, Patrick Cullen, Tom Hoar, Susanna Lyell, Flappy Lane Fox, Richard Foster, Clare Inskip, Lucy Portman și Paul MacDermot.

Oaspetele va fi primit de către ambasadorul României în Regatul Unit, dr. Ion Jinga, și de dna Daniela Jinga, împreună cu Dorian Branea, directorul ICR Londra și membrii comitetului de organizare al Fundației ADEPT, printre care se numără Nicolae Rațiu, Nat Page și Libby Simon.

Vizita va dura aproximativ o oră, fiind preconizată și o convorbire între Prințul Charles și ambasadorul român, în Salonul „Tilea”.

În 14 mai, cea de-a doua zi a Festivalului, va avea loc un concert susținut de pianista Alexandra Dăriescu și violonistul Alexandru Tomescu, doi dintre cei mai de succes tineri muzicieni români, care vor prezenta în premieră britanică „Sonatina pentru vioară și pian” a lui Dinu Lipatti și „Sonata pentru vioară și pian” de Tiberiu Olah, pe lângă o atent calibrată suită de „Capricii” pentru solo de vioară de Niccolo Paganini, „Preludii” pentru solo de pian de Frédéric Chopin și „Dansurile românești” ale lui Béla Bartók.

Programul Festivalului mai cuprinde o serie de prelegeri susținute de dr. John Akeroyd, cunoscut om de știință și unul dintre membrii fondatori ai Fundației ADEPT („Peisaje culturale și ecologie”), Lucy Abel Smith, istoric și autoare de cărți de călătorie („Transilvania – surprize la fiecare pas”), Satish Kumar, activist în domeniul conservării mediului și jurnalist („Sol, suflet, societate”), scriitoarea Artemis Cooper („Patrick Leigh Fermor. Darul și cel ce dăruiește”).

Va fi și un concert de muzică românească al trupei Monooka’s Caravan, precum și un adevărat „ospăț ardelenesc” pregătit de Gerda Gherghiceanu, care sosește la Londra tocmai din satul Viscri, unde Prințul Charles deține o reședință în stil tradițional, pentru a prepara câteva dintre gustoasele bucate transilvănene. Acestea vor fi însoțite de o degustare de vinuri de excepție, oferite de apreciata Casă de Vinuri „Prince Știrbey”, care a resuscitat cu succes o veche tradiție viticolă din podgoriile Drăgășanilor.

Fundația caritabilă ADEPT, inițiatorul și organizatorul principal al Festivalului, sărbătorește prin această suită de evenimente pline de culoare, sunet și arome împlinirea unui deceniu de activitate dedicată conservării biodiversității și dezvoltării comunitare în zona Târnava Mare din inima Transilvaniei.

Fundația a lucrat în ultimii 10 ani, obținând rezultate spectaculoase, pentru protejarea ecosistemelor pastorale din zonă, a bogăției și diversității patrimoniului natural al acestora, precum și a comunităților de fermieri care locuiesc în satele săsești din perimetrul Brașov-Sibiu-Mediaș-Sighișoara.

„Festivalul Transilvania” se bucură, de asemenea, de sprijinul Fundației „Rațiu” și al Centrului Cultural Român din Londra, al Casei de Vinuri „Prince Știrbey”, Vestra Wealth și Lebara Mobile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

The Telegraph: 30.000 de români și bulgari au venit în UK de la începutul anului

Ambasada – în sprijinul românilor.Procesul de alocare a Numărului Naţional de Asigurare