in

PSD Londra se pregăteşte de alegeri



Filialele PSD din Marea Britanie au fost înfiinţate de puţin timp, dar deja se pregătesc de alegerile generale din 2012. Social democraţii vor propune introducerea “nevoile şi doleanţele” românilor din diaspora în programul de guvernare. Conform estimărilor preşedintelui PSD din Marea Britanie, Alexandru Petrescu, aproape 400.000 de români trăiesc în Regat.

Conducerea filialei PSD Londra, aleasă în iulie este formată din oameni tineri, între 35 şi 50 de ani, iar unii dintre ei au studiat în străinătate. Alexandru Petrescu spune că partidul intenţionează să cuprindă cât mai multe dintre doleanţele şi necesităţile emigranţilor români în platformele program care vor fi lansate.

Aceşti tineri vor să propună totodată şi un nou mod de a activa în politică – dinamic, european, transparent, eficient şi bazat pe competenţă. “Vrem un alt tip de politică, unul mai european, de stânga, un alt tip de conduită, mai puţin balcanic”, spune Petrescu.

“Ne angajăm să reprezentăm doleanţele românilor din Marea Britanie şi Irlanda şi să le introducem în programul de guvernare”, a declarat Alexandru Petrescu.

Program pentru emigranţi

El spune că în Marea Britanie, PSD va avea o campanie foarte diferită de cea din ţară. Social democraţii de aici vor avea mesaje electorale adresate nevoilor cetăţenilor români care lucrează în insulă.

Muncitori, profesori, oameni care lucrează în construcţii, ingineri se numără printre membrii PSD din Anglia, fie că sunt înscrişi în filiala din Londra sau grupaţi în “celulele”, cum le numeşte Petrescu de partid din Dublin, Edinburgh şi Birmingham.

“Suntem bine organizaţi. Ca la bancă”, spune preşedintele filialei, Petrescu, bancher de profesie.

Filiala din Londra este deja înregistrată la tribunal, iar celelalte nuclee se vor transforma şi ele în organizaţii. La sfârşitul lunii septembrie, se va înfiinţa la Londra şi organizaţia femeilor social – democrate. Liderul social democraţilor din Londra spune că aceştia sunt pregătiţi deja logistic de alegeri şi că în 2012, campania electorală pentru alegerile generale se va purta şi aici pe web.

400.000 de români

Cifrele neoficiale arată că în Marea Britanie trăiesc între 350.000 şi 400.000 de români, precizează Petrescu. El spune că foarte mulţi dintre ei nu sunt înregistraţi oficial.

Comunitatea românilor din Marea Britanie este caracterizată ca “volatilă” de Alexandru Petrescu, neaşezată, nestabilă, deoarece depinde de locurile de muncă. “Românii se mişcă mult”, spune el.

“Încă milităm pentru dreptul la muncă”, spune Alexandru Petrescu. Conform legislaţiei europene, restricţiile de muncă pentru românii din Regatul Unit vor fi ridicate la sfârşitul anului viitor. Petrescu spune că PSD speră ca piaţa muncii să fie liberalizată înainte de acest termen. “Facem tot ce putem să nu aşteptăm până la sfârşit”, spune Petrescu. PSD Anglia a încercat să facă lobby pe lângă laburiştii britanici, aflaţi în opoziţie, pentru liberalizarea dreptului la muncă în cazul românilor, dar fără succes. Actualul guvern conservator a luat măsuri energice, de la instalare, pentru limitarea imigraţiei.

Oricum, după 2012, când piaţa europeană a muncii va fi liberă pentru toţi românii, acestora li se vor deschide cu totul alte perspective. În timp, diaspora românească se va schimba. “Va fi o comunitate mai stabilă, mai prosperă, cu un acces infinit mai variat la o multitudine de oportunităţi profesionale”, estimează Alexandru Petrescu. Deocamdată, descrie el actuala situaţie, românii sunt restricţionaţi şi obligaţi să acceseze joburi “foarte puţin solicitate de marea majoritate a celor care îşi caută de lucru”.

Colaborare cu laburiştii

Social democraţii de la Londra intenţionează să strângă legăturile cu Partidul Laburist englez şi să încheie un protocol electoral. La alegerile locale din Marea Britanie, din 2015, românii vor putea candida pentru posturi de consilieri. Social democraţii din Marea Britanie intenţionează să propună pe listele laburiştilor cel puţin cinci sau şase consilieri români, membri ai PSD. Alexandru Petrescu spune că va exista un program comun al PSD şi al laburiştilor britanici. Românii se vor angaja să susţină candidaţii laburişti pe liste şi vor avea proprii reprezentanţi pe listele Partidului Laburist. La alegerile pentru Primăria Londrei din 2012, PSD va face campanie pentru promovarea candidatului laburist la primărie, fostul primar al Londrei, Ken Livingstone.

De altfel, preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, va fi prezent la conferinţa Partidului Laburist de la Liverpool, din perioada 25 – 29 septembrie şi va avea întâlniri cu liderul laburist Ed Miliband.

 

O.I.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alexandru Petrescu, preşedintele PSD Londra: un bancher de stânga

Imigraţia netă în UK a crescut cu 20%