in

“Delăsarea înseamnă întunericul din noi”



La 28 mai 2011, Ambasada României la Londra a găzduit cel de-al doilea Congres anual al Frăţiei NEPSIS din Marea Britanie. Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, Frăţia NEPSIS – Arhiepiscopie, Filiala Marea Britanie. Frăţia NEPSIS s-a constituit în 1999 la iniţiativa înaltpreasfinţitului Iosif, mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, cu scopul de a crea un cadru de discuţii despre viaţa creştină în Ortodoxie, prin împărtăşirea credinţei şi a modalităţilor de a o trăi.

Evenimentul a fost deschis cu un TE DEUM şi un cuvânt de bun venit adresat de Ambasadorul României la Londra, Dr Ion Jinga. După o alocuţiune a înaltpreasfinţitului Iosif, a urmat o prelegere susţinută de Pr. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, pe tema “Despre delăsare şi râvna duhovnicească” şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri. în partea a doua a Conferinţei au fost constituite două ateliere de lucru în cadrul cărora au continuat dezbaterile pe tema propusă.

În cuvântul de bun venit, Ambasadorul României la Londra a salutat iniţiativa înfiinţării filialei britanice a Frăţiei NEPSIS şi organizării Congresului, subliniind importanţa dimensiunii educaţionale a unor astfel de evenimente din perspectiva contribuţiei la păstrarea identităţii naţionale şi a spiritualităţii creştine în conştiinţa diasporei româneşti. A menţionat eforturile preoţilor români din Marea Britanie care luptă pentru păstrarea credinţei, făcând de cele mai multe ori apostolat şi a arătat că Biserica Ortodoxă Română este un partener natural al Ambasadei României la Londra în încurajarea comunităţii româneşti de a-şi consolida coeziunea şi ataşamentul faţă de valorile naţionale.

Mitropolitul Iosif s-a referit la începuturile constituirii Frăţiei NEPSIS în Franţa, în urmă cu 12 ani, şi a explicat semnificaţia numelui acesteia (“nepsis” în greacă înseamnă “trezvie”, adică păstrarea perpetuă a credinţei în suflet şi insuflarea acesteia şi altora). A făcut un apel către cei prezenţi să vegheze ca flacăra credinţei să rămână mereu vie, credinţa fiind “stare de veghe” şi “capacitate de discernământ” într-o lume supusă tentaţiilor.

În prelegerea sa, Pr. Nichifor Horia, a vorbit despre una din provocarile lumii contemporane care afectează creştinătatea ortodoxă, aceea a delăsării spirituale (în greacă, “akedia”), definită ca “o întâlnire cu întunericul din noi” sau ca “o golire de sens a fiinţei”. Singurul remediu este, în opinia sa, o permanentă introspecţie dublată de o profundă spiritualitate izvorâtă din credinţă şi putere de autodepăşire.

Evenimentul a reunit cca 100 de participanţi, în majoritate tineri, veniţi din toate colţurile Marii Britanii.

Filiala britanică a Frăţiei Nepsis s-a constituit pe 28 februarie 2010, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif. Anul trecut, după constituirea filialei, ÎPS Iosif a luat cuvântul în biserica românească din Fleet Street şi a spus: «Grija de multe, iubirea de stăpânire, (…) grăirea în deşert, (aceasta este) pierderea de timp la televizor, radio şi internet cu cuvinte şi imagini fără măsură, vorba în deşert care nu are nicio relevanţă, ne fură timpul şi ne face mintea prizonieră a deşertăciunii. Postul ne ajută să ne smulgem tuturor acestor gesturi care ne fac să fim nestăpâni pe noi înşine, să fim slabi, să fim duşi în deşert. Niciodată manipularea omului nu a ajuns la o asemenea măsură ca cea de astăzi, e deajuns să spună cineva ceva la televizor ca să intrăm în panică, ajungem să luăm ca atare tot ce zice cineva despre altcineva. Nu avem răbdare să stăm la rugăciune pentru că nu avem curăţie interioară. (…) Cu toţii avem nevoie de această şcoală a iubirii lui Hristos.»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Obţinerea rezidenţei permanente

“Pacientul englez are foarte multe drepturi”