În vremuri de criză mai sunt şi oameni care se pot lăuda că afacerile le merg bine. Desigur vorbim de cei care ajung să muncească şi câte 20 de ore pe zi, de cei care nu au zile libere sau concedii dese. Mihai Lupeş (46 de ani), originar din Bacău, este unul dintre aceştia. Şi-a deschis la Londra două magazine, botezate după numele marelui poet simbolist născut la Bacău.
În 2008 Mihai Lupes avea curajul să se împrumute la o bancă englezească şi să-şi înceapă propria afacere. Bacovia Supermarket este prima afacere deţinută de băcăuan, un magazin care are 90% din produse de provenienţă românească. În martie 2010, sfidând criza, Mihai Lupeş a deschis un al doilea magazin, Bacovia Magazin Românesc.
Mihai Lupes a lucrat pe şantiere, “la betoane”, cum spune el. A lucrat prin Israel, vreo şapte ani, în construcţii. Visul lui era să ajungă în Canada, pentru că auzise că acolo este mai bine. Nu a reuşit să îşi împlinească visul, dar nici în România nu s-a întors. A ales Anglia. A ajuns aici în 2003, atunci când era mult mai greu decât acum pentru români. “Atunci nimeni nu te ajuta dacă nu plăteai. Pentru orice act, pentru orice informaţie trebuia să plăteşti”.
La început câştiga câte 25 de lire pe zi, apoi 30, după care a ajuns la 70 de lire pe zi. “A fost multă muncă şi bani nu foarte mulţi”, îşi aduce aminte Mihai Lupeş. Dupa cinci ani de muncă pentru alţii, băcăuanul a decis să rişte. Să deschidă un magazin.
Mihai Lupeş şi-a dedicat viaţa muncii. Dacă îl suni, la orice oră, îţi va spune că este la volan, fie după aprovizionare, fie în drum spre unul dintre magazine. Mulţi dintre noi cred că a fi patron înseamnă să ai maşini scumpe, concedii, să poţi să îţi îndeplineşti multe dintre vise.
Românul din Bacău este dovada că a fi patron înseamnă să munceşti mai mult decât un angajat, că a avea o afacere care merge înseamnă să ştii să rişti şi că după ce ai riscat, nu trebuie să uiţi nicio secundă că trebuie să munceşti ca să te menţii pe piaţă.
Mihai Lupeş, cum merg vânzările?
«Acum merg mai binişor. Au fost şi vremuri mai grele. Îmi aduc aminte că în primele şase luni după ce am deschis primul magazin nu am avut vânzări aşa de mari, dar apoi lucrurile au început să meargă, clienţii au căpătat încredere în noi şi au început să vina frecvent la magazin. Acum este bine.»
A fost greu să luaţi decizia de a începe să faceţi afaceri?
«Nu. Mă săturasem de atâta muncă. Vroiam să fac altceva. Şi am apelat la o bancă. Nu am avut bani deloc. Am împrumutat şi am riscat. Exista riscul să nu reuşesc, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit.»
Şi anul acesta aţi mai deschis un magazin.
«Da, Bacovia Magazin Românesc. În magazinele noastre 90% dintre produse sunt româneşti, dar avem şi produse englezeşti. Magazinele noastre nu sunt numai pentru români. Clienţii care ne trec pragul sunt români, englezi, africani, indieni…»
Aveţi un program încărcat?
«Muncesc câte 20 de ore pe zi. Am cinci fete angajate, toate din România. Eu mă ocup de aprovizionare, dacă vreuna dintre fete pleacă în concediu sau are nevoie de o zi liberă, eu o înlocuiesc. Îmi place să cred că le sunt prieten şi nu şef şi credeţi-mă că avem o relaţie deosebită.» Vă este dor de România? Vă gândiţi să vă întoarceţi la un moment dat în ţară?
«Poate pe la 60 de ani. Atunci când nu voi mai avea aceeaşi putere de muncă. Până atunci voi sta aici, voi munci la fel de mult. Toate astea pentru a avea o viaţă mai bună, toate astea pentru băieţelul meu care este viaţa mea.»
Mai aveţi pe cineva acasă, în România? «Pe mama, cu care vorbesc zilnic la telefon. Ea îmi spune cât de greu este acasă, că oamenii sunt din ce în ce mai săraci, că nu au unde să mai muncească. Îmi pare rău că este aşa în România, oamenii de acasă nu merită aşa ceva. Noi cei de aici muncim ca să îi ajutăm şi pe ei, să le fie şi lor mai bine. Poate că dacă nu erau cei ca mine, celor de acasă le era şi mai greu. Era aproape imposibil pentru ei să poată trăi dacă nu ar fi avut pe cineva care să îi ajute.»
Oana Grigore
