Avertisment: Mii ce cetățeni UE riscă să își piardă statutul legal în Marea Britanie după Brexit

Written by RedactiaZW

Mii de cetățeni din UE riscă să-și piardă statutul legal în Marea Britanie după Brexit, se arată într-un raport publicat de Observatorul pentru Migrație al Universității Oxford, care atrage atenția că victimele abuzului domestic, copiii și persoanele în vârstă se numără printre cei care se află în pericol de a-și pierde dreptul de a rămâne în Regatul Unit deși îndeplinesc criteriile necesare de ședere, relatează Press Association.

„Ministerul de Interne britanic dorește în mod clar să creeze un sistem simplu și ușor de utilizat, iar majoritatea cetățenilor UE ar trebui să poată folosi un proces de aplicare simplificat, cu puține dificultăți”, a declarat directorul Observatorului, Madeleine Sumption.

Cu toate acestea, a atras ea atenția, „pentru anumite persoane, procesul va fi mai dificil”.

„Mulți dintre aceștia sunt cei mai vulnerabili indivizi ai societății – fie pentru că sunt izolați din punct de vedere social, au fost victime ale exploatării sau se confruntă cu probleme personale, cum ar fi sănătatea mintală sau sărăcia”, a mai spus Madeleine Sumption.

„Multe persoane pur și simplu nu vor realiza că trebuie să aplice’ pentru un permis de ședere”, a adăugat ea.

„Știm din alte programe guvernamentale, precum alocațiile pentru copii, că oamenii de multe ori nu aplică pentru ceva, chiar dacă este în interesul lor să facă acest lucru”, a subliniat Sumption.

La sfârșitul acestui an, „Ministerul de Interne” britanic va lansa o aplicație online prin care cetățenii UE se vor putea înregistra în cazul în care doresc să rămână în Marea Britanie după Brexit.

Cu toate acestea, „Observatorul pentru Migrație al Universității Oxford” a atras atenția că un număr mare de indivizi ar putea să nu fie conștienți de faptul că trebuie să aplice pentru a putea rămâne în Marea Britanie.

Un grup din această categorie sunt copiii ai căror părinți nu vor aplica nici ei și care cred „în mod greșit” că copiii lor născuți în Marea Britanie sunt automat cetățeni britanici.

De asemenea, în această categorie ar putea intra 140.000 de persoane care trăiesc în Marea Britanie de peste 30 de ani, 56.000 de persoane cu vârsta de 75 de ani sau mai mult, și peste 145.000 de cetățeni UE cărora li s-a acordat deja reședință permanentă dar care trebuie încă să solicite ‘statutul reglementat’, se arată în raportul Observatorului pentru Migrație.

Ce pregătesc britanicii după Brexit: Nu intri în țară dacă nu ai loc de muncă. „Românul să fie egal cu indianul și cu ugandezul”

   

About the author

RedactiaZW

/* ]]> */