in

Studiu. Cauza votului pro-Brexit: Britanicii nu au studii superioare



Marea Britanie ar fi rămas în Uniunea Europeană dacă populația sa era educată la un nivel mai ridicat, se arată într-un studiu  al Universității Leicester, citat de publicația The Independent.

Potrivit documentului, dacă procentul populației cu studii superioare ar fi fost mai mare cu 3%, atunci Regatul Unit nu ar fi părăsit Uniunea Europeană.

Cercetătorii au analizat motivele pentru care oamenii au votat să iasă din UE și au constatat că dacă factorul predominant” al modul în care s-a votat a fost acela al educației superioare. Cu alte cuvinte, cei mai mulți dintre cei care au votat pentru a rămâne în UE au absolvit o facultate sau colegiu.

Nivelul educației a fost mult mai important decât vârsta, sexul, numărul de imigranți din zonă sau venitul în estimarea modului în care o persoană a votat, au constatat cercetătorii de la Universitatea Leicester.

De asemenea, cercetătorii au mai constatat că o rată mai scăzută de participare, cu doar 7%, ar fi răsturnat, probabil, rezultatul referendumului de anul trecut.

Dr. Aihua Zhang, de la Departamentul de Matematică al Universității din Leicester, a declarat: „Referendumul pentru UE a ridicat o dezbatere și speculații semnificative cu privire la intenția electoratului și la motivația acestuia de a vota”.

52% dintre britanici au votat pentru a părăsi U,E la referendumul din iunie 2016.

Marea Britanie vrea un rol în politica externă a UE după Brexit

Marea Britanie pregătește o perioadă tranzitorie după Brexit

Păsuire pentru cetățenii europeni din UK: vor putea circula liber încă doi ani după Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Uite datoria, nu e datoria! Theresa May anunță că Marea Britanie nu este dispusă să plătească 40 de miliarde de euro către UE

Model britanic răpit la Milano. Răpitorul: „Am fost amenințat de un grup de ROMÂNI din Birmingham”