A crescut numărul cetățenilor UE expulzați din Marea Britanie. NELMA: „Oameni care au trăit și muncit ani întregi în UK sunt trimiși acasă”

Written by RedactiaZW

Numărul cetățenilor UE expulzați din Marea Britanie după votul din 2016 pentru Brexit a crescut, în ciuda promisiunilor guvernului de a garanta drepturile cetățenilor europeni, scrie The Independent.

Analiza datelor oficiale arată că, în primele trei luni ale anului 2017, au existat 26% mai multe expulzări ale unor cetățeni UE decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut.

Aproape 5.000 de cetățeni au fost deportați din Marea Britanie, în ultimele 12 luni, cel mai mare număr înregistrat vreodată.

Organizații pentru drepturile omului au declarat pentru The Independent că multe dintre deportări sunt ilegale, în timp ce laburiștii au numit cifrele “rușinoase” și au spus că acestea ar putea face mai dificile negocierile Brexit.

În calitate de secretar de interne, Theresa May a promis să creeze „un mediu ostil pentru imigranții ilegali”. Însă, scrie The Independent, cei care lucrează cu imigranții spun că, în realitate, guvernul a adoptat o abordare „ostilă” față de toți imigranții, chiar și față de cei care se află în Marea Britanie în mod legal.

Publicația scrie că pentru deportarea unora dintre cetățenii UE sunt invocate noile reglementări ale Ministerului de Interne, introduse în luna mai 2016, potrivit cărora cetățenii UE fără adăpost din Marea Britanie abuzează de dreptul de a fi aici și trebuie expulzați.

Modificarea legislativă nu a suferit o examinare parlamentară și nu a primit prea mută atenție la vremea respectivă, mai scrie The Independent. Dar asta înseamnă că cetățenii UE care dorm în stradă pot fi expulzați din Regatul Unit chiar dacă nu au săvârșit nicio infracțiune.

În conformitate cu legislația UE, cetățenii europeni au dreptul de a rămâne în Regatul Unit, cu excepția cazului în care “abuzează” de drepturile lor; de exemplu, dacă au fost condamnați pentru fraudă sau s-a constatat că au încheiat o căsătorie de conveniență.

Potrivit organizațiilor de caritate, unii dintre cei deportați pe motiv că nu au adăpost au lucrat în Marea Britanie mai mult de cinci ani, ceea ce înseamnă că aveau dreptul legal de a rămâne permanent în țară.

Benjamin Morgan, de la grupul de sprijin pentru imigranți Migrant Action din Nord-Estul Londrei (NELMA) a declarat pentru The Independent că această creștere a deportărilor arată că Theresa May „își extinde” mediul ostil „pentru imigranți care trăiesc și lucrează legal în Marea Britanie de mulți ani”.

„Mesajul pare a fi acesta: nu ne pasă cum ați plătit pentru sistem sau dacă aveți o viață de familie în Marea Britanie. Dacă aveați probleme, nu ne pasă. Libertatea de mișcare este tot mai mult un privilegiu rezervat bogaților”, a mai declarat Morgan.

Purtătorul de cuvânt Ministerului de Interne a declarat: „Am întărit reacția noastră față de cetățenii străini care abuzează de ospitalitatea noastră, prin săvârșirea de infracțiuni în Marea Britanie care fac victime și creează probleme în comunitățile noastre. Cetățenii SEE care comit în mod repetat contravenții în această țară se vor confrunta cu ordine de expulzare de cinci până la zece ani.”

„În plus, cei care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește locuința, pot să nu aibă dreptul de a sta în Regatul Unit și să fie trimiși acasă. Nimeni nu ar trebui să vină în Regatul Unit cu intenția de a sta pe străzi, cetățenii SEE care fac acest lucru ar putea încălca drepturile lor de liberă circulație”, a mai arătat oficialul ministerului.

Româncă de 63 de ani, expulzată din Danemarca. „O amenințare gravă pentru această țară”

Expulzat din Marea Britanie, un infractor român s-a întors LEGAL de 13 ori și a continuat să fure

Român expulzat pentru skimming, se întoarce cu acte false în UK și dă iama în bancomate

Românii, expulzați în cazul unui Brexit! Un scenariu avut în vedere de Ministerul britanic de Interne

 
banner-ziar

About the author

RedactiaZW