in

Dezastru economic după Brexit? Directorii marilor companii amenință că își mută afacerile după ieșirea din UE

Decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană ar putea duce la un cutremur economic.

Mai mult de trei sferturi dintre directorii executivi ai unor mari companii au declarat că iau în considerare mutarea sediului sau a operațiunilor în afara Marii Britanii, potrivit unui sondaj efectuat de firma de contabilitate KPMG, citat de Bloomberg.

72% din cei 100 de intervievați au declarat că au votat pentru ca Marea Britanie să rămână în UE, iar 76% spun că se gândesc la o formă de relocare a companiilor.

„Mai mult de jumătate dintre ei cred că le va fi perturbată capacitatea de a face afaceri în Marea Britanie o dată cu Brexit-ul și prin urmare este important să ia în calcul diferite scenarii care să îi acopere în cazul unor probleme viitoare”, a declarat Simon Collin, președintele KPMG.

Înainte de referendum, fostul ministru de Finanțe, George Osborne, a avertizat că o eventuală ieșire din UE ar duce la pierderea a 820.000 de locuri de muncă, scrie Bloomberg.

„Factorii de decizie ar trebui să fie cu adevărat preocupați de o plecare a afacerilor britanice în străinătate și ar trebui să discute cu mediul de afaceri devreme pentru a explica ce asigurări pot oferi și a monitoriza orice modificare din străinătate”, a spus Collins.



Printre cele câteva companii din Marea Britanie care au anunțat  în mod deschis posibilitatea plecării peste hotare se numără operatorul de telefonie mobilă Vodafone Group, care a anunțat, în urma referendumului, că nu garantează că va păstra afacerea în Marea Britanie, în cazul în care negocierile pentru Brexit nu vor avea rezultat favorabil.

De asemenea, compania aeriană low-cost EasyJet este în căutarea unui certificat de operare într-o altă țară a Uniunii Europene, în scopul de a-și asigura accesul liber la blocului comunitar după Brexit. Și compania de asigurare Lloyds din Londra ar putea să își mute o parte din operațiunile sale din Regatul Unit, în cazul în care va pierde accesul la piața unică, a anunțat președintele acestei companii, John Nelson.

Brexitul reprezintă o problemă și pentru băncile străine cu operațiuni semnificative în Marea Britanie, mai arată Bloomberg. Astfel, directorii JPMorgan Chase & Co. și UBS Group AG avertizează că ar putea să mute mii de locuri de muncă din Londra în alte capitale europene.

Pentru realizarea sondajului, KPMG a intervievat 100 de directori executivi din Regatul Unit ai unor companii cu vânzări anuale de cel puțin 100 de milioane de lire sterline (130 milioane de dolari) și cu cel puțin 500 de angajați.

 

Studiul a fost efectuat pe parcursul a patru săptămâni, la mijlocul lunii iulie 2016.

O importantă bancă britanică ar avea probleme în cazul unei crize financiare. Mulți români au conturi acolo

Ieșirea din Uniunea Europeană nu le va aduce britanicilor liniște și prosperitate

FMI avertizează cu privire la Brexit. „Va fi o lovitură pentru economia mondială”

BREXIT: “Un dezastru pentru ştiinţă şi universităţile din Marea Britanie”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie se opune formării unei armate a Uniunii Europene

„Castelul bântuit”! Discovery va filma o producţie de realitate virtuală la Castelul Corvinilor