in

Liderii partidelor româneşti din UK, despre criza post-referendum

Curtea Constituțională (CCR) a stabilit, săptămâna trecută, un nou termen la care va decide validarea sau invalidarea referendumului: 31 august 2012. Decizia privind referendumul din 29 iulie a fost așteptată încă de miercuri, 1 august, pentru ca ulterior, CCR să stabilească amânarea până pe data de 12 septembrie. Decizia inițială de amânare a fost luată având în vedere datele contradictorii primite de la autoritățile publice implicate: Ministerul Administrației, Institutul Național de Statistică și Autoritatea Electorală Permanentă, care declară ca nu s-au implicat în realizarea și actualizarea listelor electorale. Mai mult, niciuna dintre instituții nu își asumă veridicitatea numărului alegătorilor înscriși pe liste. Iată opiniile liderilor filialelor partidelor româneşti din Marea Britanie faţă de această amânare.



Alexandru Petrescu, președinte PSD Anglia

“Prin amânarea unei decizii tranșante și declanșarea unei investigații la nivel de administrație centrală, locală, AEP, Curtea Constituțională a dat dovadă de o poziție prudentă și de o dorință de a soluționa imparțial dilema Referendumului Național din 29 iulie 2012”.

 

Alexandru Petrescu: “Un mesaj de boicot la adresa referendumului este un afront la adresa democraţiei”

Iolanda Costide – coordonator PNL Anglia

“Amânarea de către Curtea Constituțională, cu șase săptămâni, a unei decizii în legătură cu plebiscitul din 29 iulie este, cel puțin, inedită. În mod cert însă, nu este salutară. Întrebările în privința numărului ‘real’ al românilor cu dreptul de vot pe listele electorale ar fi trebuit puse și considerate înainte de a impune un prag de prezență de 50% + 1 din cei cu dreptul de vot, înscriși pe listele electorale, pentru validarea referendumului.

Istoricul și fostul consilier prezidențial Zoe Petre a declarat în mod public, recent, că un astfel de prag – care asimilează absențele cu un vot negativ – contravine Convenției de la Veneția (2007) și normelor democrate elementare.

În plus, decizia de amânare a validării sau invalidării referendumului privind demiterea președintelui Băsescu are, din punct de vedere pragmatic, un efect negativ asupra investitorilor străini, încurajând percepția eronată că România este o țară în care statul de drept nu mai este respectat.

Dacă considerăm că această percepție se suprapune unei lipse de încredere care persistă în mijlocul comunității internaționale comerciale față de România din cauza nivelului ridicat de corupție înregistrat în ultimii cinci ani, în mod special legat de proiectele publice și de infrastructură, nu este greu de ghicit care ar putea fi consecințele pentru România, posibil de lungă durată.

Întrebarea care trebuie să ne-o punem, în continuare, este: de ce a insistat CCR asupra acestui prag de prezență?”

Iolanda Costide (PNL Marea Britanie): “Părerea românilor din diaspora contează”

Ovidiu Gogu – președinte PDL Anglia

“Tot ce se întâmplă în țară este un circ: referendum, suspendări, amânări de decizii etc.”

Anca Pandele

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Șase sportivi români participă la Jocurile Paralimpice de la Londra

Ponor a câştigat medalia de argint la sol. România, la a noua medalie de la Londra